Surse turcești au informat pentru Reuters că navele rusești ar urma să treacă prin strâmtoarea Bosfor spre Marea Neagră marţi (8 februarie) şi miercuri (9 februarie).
Turcia ar putea interveni în planurile rușilor
Turcia, țară membră NATO, ar putea închide strâmtorile pentru tranzit dacă Rusia ar începe un atac militar împotriva Ucrainei întrucât legea îi permite.
„Turcia este autorizată să închidă strâmtoarea pentru toate navele de război străine pe timp de război sau atunci când este ameninţată de o agresiune. De asemenea, este autorizată să refuze tranzitul navelor comerciale aparţinând ţărilor aflate în război cu Turcia”, a explicat Yoruk Isik, un analist geopolitic turc.
În contextul tensionat actual, Turcia a transmis că orice conflict militar ar fi inadmisibil şi a transmis Rusiei că orice invazie ar fi nechibzuită.
Președintele Turciei urmărește să medieze conflictul dintre Rusia și Ucraina
Reamintim că președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a vizitat Kievul și s-a oferit să găzduiască un Summit între Ucraina și Rusia.
Acesta vrea să valorifice relația sa strânsă cu președintele rus, Vladimir Putin, și bunele relații cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a servi drept mediator, dar Turcia, care este membră a NATO, nu s-a aflat în graţiile Kremlinului, mai ales după ce a vândut drone de luptă Kievului, iar pe 6 februarie au semnat un nou acord pentru extinderea producției.
Momentan, discuțiile de la Kiev nu au dat roade și el și-a exprimat regretul pentru lipsa de progres în ceea ce privește situația din Ucraina, în special având în vedere ceea ce el percepe ca fiind o lipsă de aport din partea țărilor occidentale.
„Din păcate, Occidentul nu a contribuit până acum la rezolvarea acestei probleme. Pot spune că nu face decât să înrăutățească lucrurile”, a declarat președintele la postul CNN din Turcia, la întoarcerea sa din Ucraina, unde a purtat discuții cu președintele Volodimir Zelenski, joi.
În acest sens, Erdogan și-a exprimat dorința ca „regiunea să nu abandoneze pacea și liniștea”, dacă se poate prin contribuția sa ca intermediar între părți. „Sperăm că ni se va acorda un rol de mediator, pentru a ne juca rolul care ne revine”, a spus el.