Tensiunea se reaprinde în Orientul Mijlociu! Israel a bombardat Fâșia Gaza, aviația israeliana vizând mai multe obiective ce aparțin Hamas, după ce au fost raportate mai multe baloane incendiare lansate din enclava palestiniană.
Tensiunea se reaprinde în Orientul Mijlociu! Mai multe obiective ale Hamas din Fâșia Gaza au fost vizate de lovituri ale aviației israeliene.
Israelul acuză organizația islamistă de toate atacurile lansate asupra teritoriului său din enclava palestiniană.
Tensiunea se reaprinde în Orientul Mijlociu! Israelul atacă din nou
Israelul a efectuat lovituri asupra Fâşiei Gaza, în noaptea de luni spre marţi, după lansarea unor baloane incendiare în direcţia teritoriului său din enclava palestiniană, care au provocat incendii de vegetaţie, notează AFP.
”Avioane de vânătoare au vizat în cursul nopţii un atelier de fabricare a rachetelor aparţinând Hamas şi un teren militar al Hamas la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza”, a indicat armata israeliană într-un comunicat.
Aceste lovituri au fost represalii la baloanele incendiare lansate spre teritoriul israelian de mişcarea islamistă Hamas aflată la putere în Fâşia Gaza, a adăugat documentul.
Potrivit unei surse de securitate palestiniene din Gaza, mai multe rachete au căzut peste o tabără de antrenament a ramurii armate a Hamas în zona Khan Yunis. Martori au raportat că armata a tras, de asemenea, focuri de artilerie în nordul enclavei palestiniene.
Loviturile nu au făcut victime, potrivit unor surse medicale din Fâşia Gaza.
Probleme de securitate la închisoarea Gilboa
Mai devreme în cursul zilei, pompierii israelieni raportaseră trei incendii de vegetaţie în localităţi israeliene din vecinătatea enclavei, cauzate de baloane incendiare.
Loviturile au avut loc după evadarea dintr-o închisoare israeliană a şase deţinuţi palestinieni, cei mai mulţi membri ai Jihadului Islamic, un alt grup armat care operează în Fâşia Gaza.
Forţele de securitate israeliene au fost desfăşurate luni la puncte de control în jurul Fâşiei Gaza pentru a împiedica fugarii să încerce să pătrundă în enclavă, potrivit armatei.
Statul israelian acuză Hamas de toate acţiunile întreprinse asupra teritoriului său dinspre enclavă, unde locuiesc două milioane de oameni sub blocadă de aproximativ 15 ani.
Serviciile penitenciare au anunţat că sunt pe cale să mute cei aproximativ 400 de de deţinuţi din închisoarea Gilboa, din cauza unor ”infracţiuni privind securitatea”, cu scopul de a evita ca aceştia să evadeze prin alte tuneluri care ar fi putut să fi fost săpate în pământ.
Această evadare aminteşte fimul american al lui Frank Darabont „Shawshank redemption” (1994), în care doi bărbaţi, interpretaţi de către Tim Robbins şi Morgan Freeman, evadează din închisoare printr-un tunel pe care l-au săpat în ani de zile.
Ea intervine în contextul în care Israelul începe luni seara sezonul sărbătorilor evreieşti cu Noul An Rosh Hashana.