Decizie „absurdă” a Chinei
China a publicat o hartă a graniţelor sale în care „a anexat” mai multe teritorii aflate în litigiu cu India. Decizia Beijingului a fost calificată de ministrul de Externe indian, Subrahmanyam Jaishankar, drept „absurdă”, transmite EFE.
„China a publicat şi în trecut hărţi de acest tip în care a revendicat teritorii care nu îi aparţineau. Publicarea unei hărţi nu înseamnă nimic”, a spus ministrul indian în cadrul unui forum organizat de postul indian NDTV.
„Ne este foarte clar care ne sunt teritoriile. A face afirmaţii absurde nu transformă teritoriile altor popoare în propriile tale teritorii”, a adăugat el.
Comentariul ministrului indian intervine la o zi după ce China a publicat oficial versiunea actualizată a hărţii ţării şi a folosit-o pe site-uri guvernamentale precum Ministerul Resurselor Naturale, a informat pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter) oficiosul chinez Global Times.
Această hartă includea ca parte a Chinei un teritoriu administrat de India, Arunachal Pradesh, în nord-estul ţării.
În acest sens, India a transmis „părţii chineze un protest puternic pe canale diplomatice faţă de aşa-numita hartă standard a Chinei din 2023, care revendică teritoriul Indiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE indian într-un comunicat, Arindam Bagchi.
„Respingem aceste revendicări, deoarece nu au fundament. Asemenea măsuri ale Chinei nu fac decât să complice soluţionarea problemei frontaliere”, a apreciat oficialul indian.
Dispută istorică între China și India
Suveranitatea Arunachal Pradesh a fost revendicată de India şi China practic încă de la crearea statului indian în 1947, în timp ce ambele ţări au o dispută istorică asupra altor regiuni din Himalaya, precum Aksai Chin administrată de Beijing şi revendicată de India.
Relaţiile bilaterale dintre cele două ţări cele mai populate ale lumii se află la unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimele decenii, în ciuda comentariilor de ambele părţi în căutarea normalităţii şi a numeroaselor runde de convorbiri militare pentru a reduce tensiunea de-a lungul graniţei.
În acest sens, prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, şi preşedintele Chinei, Xi Jinping, au convenit săptămâna trecută să intensifice negocierile pentru a grăbi retragerea şi detensionarea în zonă în cadrul unei conversaţii în marginea celui de-al XV-lea summit al şefilor de stat şi de guvern din BRICS, care a avut loc în Africa de Sud.
Relaţiile bilaterale au fost grav afectate după o ciocnire frontalieră în Valea Galwan, în iunie 2020, în vestul Himalaya, cea mai gravă din ultimii 45 de ani între cele două puteri nucleare, în care cel puţin 20 de soldaţi indieni au fost ucişi şi 76 de răniţi, în timp ce Beijingul a recunoscut patru morţi şi un rănit grav.
Ultima dintre aceste ciocniri la graniţă a avut loc în aprilie, când China a redenumit unilateral 11 locuri din regiunea Arunachal Pradesh.