Giorgia Meloni, liderul formaţiunii de dreapta Fraţii Italiei şi posibil premier, a transmis un mesaj dur pentru secretarul de stat din Franţa, Laurence Boone. Reacția a venit după declarația potrivit căreia Administraţia de la Paris vrea să colaboreze cu Roma, dar va monitoriza respectarea „libertăţilor”.
Tensiuni între Italia și Franța după mesajul transmis de Giorgia Meloni. A respins vehement afirmaţiile unui oficial francez
Laurence Boone, secretar de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului francez de Externe, a spus în cadrul unui interviu acordat cotidianului La Repubblica că Franța va supraveghea „respectarea drepturilor şi libertăţilor”.
„Europa trebuie să rămână unită, mai ales în contracararea războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei. Vrem să colaborăm cu Roma, dar vom supraveghea respectarea drepturilor şi libertăţilor. Este important ca Guvernul Meloni să rămână în frontul european contra Moscovei şi în favoarea sancţiunilor”, a afirmat Laurence Boone.
De asemenea, oficialul francez a amintit că Uniunea Europeană „şi-a demonstrat deja vigilenţa în privinţa unor ţări precum Ungaria şi Polonia”.
Giorgia Meloni a reacționat
Giorgia Meloni, liderul formaţiunii Fraţii Italiei, care a câştigat scrutinul parlamentar şi probabil va deveni prim-ministru, a respins vehement afirmaţiile oficialului francez, catalogându-se drept „o gafă asemănătoare cu cea făcută de prim-ministrul Elisabeth Borne”.
Premierul Franţei afirmase în septembrie că Parisul va fi „atent” la respectarea „drepturilor omului” în Italia.
Ce planuri are Giorgia Meloni pentru Italia?
O perioadă de incertitudine a început luni, în Italia, după victoria în alegerile legislative a post-fascistei Giorgia Meloni, în fruntea unei coaliţii divizate. Având majoritate absolută în Parlament, liderul Fratelli d’Italia şi aliaţii săi, Matteo Salvini de la Liga (anti-imigraţie) şi Silvio Berlusconi de la Forza Italia (dreapta), vor discuta în zilele următoare pentru a forma un guvern, care va fi alcătuit cel mai devreme la sfârşitul lunii octombrie.
Meloni a obţinut peste 26% din voturi, într-un context de absenteism record (36%), şi coaliţia sa circa 44%, ceea ce îi asigură o majoritate în cele două camere. Giorgia Meloni, care urmează să devină la 45 de ani primul lider post-fascist al unei ţări fondatoare a Europei, a ţinut să liniştească spiritele atât în Italia, cât şi în străinătate. „Vom guverna pentru toţi” italienii, a promis ea, arată La Vif.
„Le Vif” a ţinut să treacă în revistă principalele puncte din programul aceleia care urmează să se afle în curând la cârma Italiei. UE, imigraţie, politică familială sau energetică: iată principalele puncte din programul coaliţiei dintre extrema dreaptă şi dreapta italiană.
În acordul electoral semnat între Fratelli d’Italia al Giorgiei Meloni, Liga lui Matteo Salvini, şi Forza Italia a lui Silvio Berlusconi, mai multe puncte se referă la politica externă.
* respecarea angajamentelor luate în cadrul Alianţei Atlantice
* sprijin pentru Ucraina faţă de invazia rusă şi sprijinirea oricărei iniţiative diplomatice pentru a găsi o soluţie conflictului
* deplina adeziune la procesul integrării europene, cu perspectiva unei Uniuni Europene mai politice şi mai puţin birocratice
* apărarea şi promovarea rădăcinilor şi identităţii istorice şi culturale iudeo-creştine a Europei