Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a produs recent rumoare la nivel mondial prin comentarii sale neobişnuit de dure şi directe la adresa lui Vladimir Putin!
Reacţia oficială a Kremlinului după declaraţiile dure făcute de Joe Biden
Reacţia Moscovei nu s-a lăsat mult aşteptare. Luni, 28 martie, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat că preşedinţia rusă este îngrijorată de comentariile făcute de Joe Biden la adresa lui Putin.
„Aceste declarații provoacă cu siguranță îngrijorare. (…)
Vom continua să monitorizăm îndeaproape declarațiile președintelui american.
Le notăm cu atenție și vom continua să facem acest lucru”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Replica sa a venit în cadrul unei conferințe de presă telefonice cu jurnaliștii, în momentul în care a fost întrebat despre comentariile făcute de către preşedintele SUA, relatează CNN.
Biden l-a făcut pe Putin măcelar, mincinos şi tupeist
Reamintim că sâmbăta, în timpul unei vizite în Polonia, Joe Biden l-a criticat dur pe liderul de la Kremlin.
„Pentru Dumnezeu, omul ăsta nu poate rămâne la putere”, s-a dezlănţuit Biden, în cadrul discursului susţinut la Palatul Regal din Varşovia.
Joe Biden nu s-a ferit să-l facă tupeist și mincinos pe Vladimir Putin, care, după ce a spus că nu va invada Ucraina, a invadat-o sub pretextul „denazificării” țării.
„Astăzi, Rusia a strangulat democrația și vrea să o facă și în alte părți, nu numai la ea acasă. Sub pretextul fals al solidarității etnice, (Putin – n.red.) a negat națiunile vecine. Putin are tupeul să spună că denazifică Ucraina. E o minciună, e cinic – și el știe asta.
Și este și nerușinare, pe deasupra. Președintele Zelenski a fost ales democratic, este evreu, familia tatălui său a fost exterminată în holocaustul nazist, iar Putin are îndrăzneala – ca toți autocrații dinaintea lui – să creadă că poate face ce vrea”, a mai declarat preşedintele SUA.
Tot sâmbătă, în cadrul unei întâlniri cu refugiaţii din Ucraina, Joe Biden a fost întrebat ce părere are despre Vladimir Putin.
„Este un măcelar”, a fost răspunsul scurt al liderului american.