Liderul de la Kremlin i-a trimis un mesaj președintelui Turciei cu privire la transformarea bazilicii Sfânta Sofia. În cadrul mesajului, acesta și-a arătat nemulțumirea față de decizia șefului statului turc.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, i-a ”atras atenţia lui Recep Tayyip Erdogan cu privire la dezaprobarea semnificativă provocată în Rusia de decizia de a schimba statutul bisericii Sfânta Sofia din Istanbul”, a semnalat preşedinţia rusă într-un comunicat după o discuţie telefonică purtată luni de cei doi lideri.
Ce se întâmplă cu sanctuarele creștine
În această discuţie, conform Kremlinului, Erdogan ”a dat explicaţiile relevante şi a semnalat că accesul la acest monument unic al civilizaţiei mondiale va fi garantat pentru toţi, inclusiv pentru cetăţenii străini, şi vor fi prezervate sanctuarele creştine”.
Cucerirea Constantinopolului a fost revendicată
Preşedintele turc a revendicat vineri cucerirea Constantinopolului de către Imperiul Otoman în anul 1453 drept fundament pentru un presupus drept al ţării sale de a transforma din nou bazilica Sfânta Sofia – până în prezent un muzeu – în moschee, cum a fost până în anul 1934.
Biserica Ortodoxă rusă a reacţionat imediat avertizând că acest pas poate avea ”consecinţe grave pentru întreaga civilizaţie umană”. Cu puţin timp înainte ca Erdogan să anunţe decizia sa, patriarhul Bisericii Ortodoxe ruse, Kiril, a insistat faţă de preşedintele turc să menţină statutul neutru al bazilicii, amintind că aceasta este ”unul dintre cele mai mari monumente ale culturii creştine”