Joi, 27 ianuarie, Dan Barna a spus despre actualul lider al USR, Dacian Cioloș, că „este într-o perioadă de aclimatizare la climatul USR.”
„USR nu este un partid de leadership, Dacian a candidat cu o platformă în care a spus că uneşte partidul, sunt încrezător că în perioada următoare lucrurile vor funcţiona”, a adăugat acesta.
Dan Barna: USR este un partid ca nimeni altul
De asemenea, acesta a explicat că 90% din hotărârile din USR se iau prin consens, subliniind că Uniunea Salvați România este un partid politic al dezbaterilor reale.
„USR este un partid ca nimeni altul, este un partid al dezbaterilor reale, şi eu şi Nicuşor Dan a trebuit să muncim să îi convingem pe colegi. Nu este un partid piramidal şi fiecare chestiune trebuie dezbătută şi agreată o formulă”, a spus acesta.
Dan Barna a vorbit şi despre nemulţumirile din USR privind reacțiile întârziate ale lui Dacian Cioloş față de evenimentele de pe scena politică din România.
„E mai degrabă o chestiune de stil de management, este o perioadă de adaptare la management”, a spus acesta la Profit TV.
Amintim că Dacian Cioloş a afirmat recent că USR trebuie să îşi rezolve câteva probleme interne şi să depăşească rupturile care au apărut după fuziune.
Reaminti că, potrivit ultimului sondaj din ianuarie, edilul general al Capitalei, PNL și USR nu sunt văzuți cu ochi buni de bucureșteni.
Probleme mari pentru Nicușor Dan, PNL și USR
Dacă ne luăm după ce arată datele ultimului sondaj Curs realizat în perioada 14-20 ianuarie 2022, majoritatea bucureștenilor consideră că activitatea actualului edil general este proastă și foarte proastă.
Astfel, la întrebarea referitoare la activitatea lui Nicuşor Dan, din momentul în care acesta a fost ales, 15% consideră că este foarte proastă și 57% spun că este proastă. De cealaltă parte, doar 23% consideră că activitatea edilului este bună și 3% spun că e foarte bună. Sondajul mai precizează că 2% dintre cei intervievați au ales să nu răspundă sau nu știu răspunsul.
În plus, 73% dintre respondenți sunt de părere că lucrurile merg într-o direcţie greşită și doar 19% cred că direcţia Capitalei este una bună. La întrebarea privind cele mai importante probleme ale bucureștenilor, 42% a spus că traficul este o problemă, 25% au spus că încălzirea, 21% au spus poluarea, 19% au spus drumurile principale, 17% au spus colectarea gunoiului, 17% consideră curățenia o problemă și 14% văd problema parcărilor ca fiind foarte importantă.
Care este situația partidelor politice?
În ceea ce privește partidele politice, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, cei mai mulţi ar vota cu PSD – 34%. Pe locul doi s-ar situa USR şi PNL, la egalitate cu 17%. Pe următoarele poziții s-ar afla AUR, care ar obţine 13% și PMP cu 6%, potrivit sondajului CURS.
Sondajul CURS a fost făcută în perioada 14-20 ianuarie 2022 pe un eșantion de 1023 de respondenți prin Metoda CATI. Marja de eroare este de 3,1% la un nivel de încredere de 95%.