Tensiuni majore în guvernul de la Bratislava. Decizia premierului slovac de a cumpăra vaccinul rusesc nu este văzută cu ochi buni de toți membrii coaliției aflate la guvernare.
Sputnik V este caracterizat de unii dintre aceștia ca un adevărat instrument folosit de ruși într-un război hibrid.
Tensiuni majore în guvernul de la Bratislava. Disensiuni legate de abordarea pandemiei
Coaliţia guvernamentală cvadripartită din Slovacia trece prin tensiuni după ce premierul Igor Matovic a dispus cumpărarea unor doze de vaccin rusesc Sputnik V fără acordul partidelor aflate la guvernare, scrie miercuri agenţia Reuters.
Acest guvern a avut frecvent disensiuni cu privire la modul de abordare a pandemiei COVID-19.
De data aceasta, premierul Matovic a luat decizia de achiziţie a vaccinului rusesc ignorând cererile unor parteneri din coaliţie de a nu cumpăra acest vaccin atât timp cât el nu este autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
Slovacia este, după Ungaria, a doua ţară membră a UE care apelează la achiziţia vaccinului rusesc ca urmare a creşterii infectărilor şi sosirii în cantităţi reduse şi cu întârzieri a vaccinurilor contractate de Comisia Europeană.
Za Ludi amenință cu ieşirea de la guvernare
Un partid membru al coaliţiei slovace, Za Ludi (Pentru Popor), a ameninţat cu ieşirea de la guvernare din cauza acestei dispute privind vaccinul, în timp ce o altă formaţiune reprezentată în guvern, Libertate şi Solidaritate (SaS), a cerut remanierea Cabinetului format cu un an în urmă.
Un avion militar slovac a fost trimis în weekend la Moscova pentru a aduce 200.000 de doze de vaccin Sputnik V, prima tranşă din comanda de două milioane de doze anunţată de premierul Matovic.
Acesta din urmă a şi întâmpinat sosirea transportului, iritându-şi astfel şi mai mult partenerii din guvern.
Liderul SaS, Richard Sulik, împreună cu preşedinta formaţiunii Za Ludi, Veronika Remisova, au avut miercuri o discuţie cu preşedinta Zuzana Caputova.
”Eu sunt împotriva alegerilor anticipate (…), dar reconstrucţia Cabinetului este o soluţie care ar putea calma situaţia”, a declarat Sulik după această întâlnire, ţinând să adauge că remanierile guvernamentale efectuate în trecut au implicat şi schimbarea premierului.
Conducerea Za Ludi a discutat despre o posibilă ieşire de la guvernare, dar încă nu a luat o decizie, conform presei slovace.
”Sputnik V – un instrument într-un război hibrid”
Totuşi, Veronika Remisova a sugerat şi ea că remanierea Cabinetului ar fi o opţiune.
În schimb, premierul Matovic şi-a apărat decizia, într-un mesaj pe Facebook. ”Ruşii nu au nicio vină, iar partenerii noştri (de coaliţie) au desfăşurat Sputnik V ca pe cea mai puternică armă pentru a-şi rupe propriul guvern”, a scris în acel mesaj şeful guvernului de la Bratislava.
Dar ministrul de externe Ivan Korcok, nominalizat de partidul SaS, a susţinut marţi că achiziţia vaccinului rusesc de către Slovacia pune sub semnul întrebării poziţia pe scena internaţională a acestei ţări membre a UE şi NATO.
”Sputnik V nu este doar un vaccin – este un instrument într-un război hibrid”, spune şeful diplomaţiei slovace.
Slovacia, ţară cu circa 5,5 milioane de locuitori, a înregistrat recent cea mai ridicată rată din lume a deceselor asociate COVID-19 şi sistemul său sanitar a ajuns la limită odată cu noul val epidemic provocat în special de varianta britanică mai contagioasă a coronavirusului.