Tensiunile din regiunea Asiei cresc la un nivel nemaiîntâlnit în istoria recentă. Preşedintele Xi Jinping i-a avertizat pe cei care sunt în aceste zile în conflict deschis cu conducerea de la Beijing că vor suferi o soartă teribilă.
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a avertizat pe separatiştii din ţara sa că vor fi nimiciţi, transmite AFP. Ameninţările sale din timpul unei vizite în Nepal, la sfârşitul săptămânii trecute, sunt citate într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Beijing. „Oricine se dedă separatismului oriunde în China va fi sfărâmat şi tăiat bucăţi. Orice forţă exterioară care susţine divizarea Chinei (…) se amăgeşte singură”, a insistat Xi, cu ocazia unei întâlniri cu premierul nepalez K.P. Sharma Oli.
La rândul său, prim-ministrul nepalez a declarat că ţara sa, vecină cu regiunea Tibet din sud-vestul Chinei, „nu va permite niciunei forţe să folosească teritoriul nepalez pentru activităţi separatiste anti-chineze”, precizează acelaşi comunicat.
În Nepal trăiesc circa 20.000 de tibetani, însă guvernul comunist de la Kathmandu, sub presiunea Beijingului, are o atitudine dură împotriva activismului lor.
Referindu-se la separatism, Xi nu a numit explicit nicio regiune din China, însă – observă AFP – confruntările dintre manifestanţi şi poliţie au continuat şi duminică în Hong Kong. Metropola cu o suprafaţă de circa 1000 de kilometri pătraţi, fostă colonie britanică, a revenit sub autoritatea chineză în 1997, însă beneficiază de un regim autonom, de libertate de exprimare şi de un sistem judiciar independent.
Din iunie, însă, protestatarii din Hong Kong cer mai multă autonomie, ca reacţie la controlul Beijingului, considerat tot mai strict. China a acuzat alte ţări, în special Statele Unite, că instigă manifestanţii prin declaraţiile lor şi a ameninţat cu o intervenţie armată pentru restabilirea ordinii.
Şi tensiunile dintre China şi Taiwan sunt în creştere, apreciază AFP. Insula cu 23 de milioane de locuitori este independentă de facto din 1949, însă China o consideră o provincie rebelă. Din 2016, administraţia de la Taipei este condusă de preşedinta Tsai Ing-wen, al cărei partid susţine independenţa.