Volkswagen respinge revendicările sindicale

Tensiunile la Volkswagen sunt ridicate, deoarece perspectiva închiderii fabricilor locale, o situație fără precedent pentru compania din Germania, a generat un conflict cu influentul sindicat IG Metall.

Totodată, IG Metall trebuie să negocieze noi contracte de muncă pentru cei 130.000 de angajați ai mărcii de bază VW din Germania, după ce grupul a anulat, luna aceasta, acordurile care garantau securitatea locurilor de muncă în șase dintre fabricile sale din vestul Germaniei, în vigoare încă din mijlocul anilor 1990.

Reprezentanții muncitorilor au promis că vor lupta împotriva reducerii locurilor de muncă, acuzând conducerea superioară și lipsa de sprijin din partea guvernului pentru problemele cu care se confruntă Volkswagen, notează Reuters.

Șeful de personal al mărcii VW a declarat că divizia trebuie să reducă costurile pentru a rămâne competitivă.

”Acest lucru va necesita o contribuţie din partea angajaţilor”, a afirmat Arne Meiswinkel după discuţiile de la Hanovra.

IG Metall amenință cu greve

IG Metall a amenințat cu organizarea de greve începând cu începutul lunii decembrie și solicită o majorare salarială de 7%.

”Închiderile de fabrici şi disponibilizările în masă rămân pe masă”, a declarat Thorsten Groeger, negociatorul şef al IG Metall cu Volkswagen.

Încă nu s-a stabilit o dată pentru următoarea rundă de negocieri.

Șefa consiliului de întreprindere, Daniela Cavallo, a afirmat că lucrătorii nu și-au abandonat deloc revendicările. În plus, ea a adus în discuție istoria de 87 de ani a Volkswagen, menționând exproprierea fondurilor sindicale din perioada celui de-al Treilea Reich.

„Cu o dobândă medie, acest capital, pe care naziştii îl jefuiseră mişcării muncitoreşti la acea vreme, ar fi generat miliarde de euro de-a lungul deceniilor.

Aceşti bani, banii noştri, sunt astăzi în Grupul Volkswagen”, a afirmat aceasta.

Ea a subliniat că este dispusă să facă compromisuri, însă a adăugat că responsabilitatea de a găsi o soluție revine conducerii.

Unii dintre cei peste 3.000 de muncitori care au participat la proteste au afișat pancarte care spuneau: ”Lipsa de muncitori calificaţi la bord – căutăm experţi”.

Alții au aprins torțe, iar unul dintre participanți era îmbrăcat ca Moartea cu coasă.

Grupul auto german se confruntă cu costuri ridicate ale energiei și ale forței de muncă

Potrivit Volswagen, costurile ridicate ale energiei și ale forței de muncă din Germania o dezavantajează în fața altor companii europene, dar și în fața rivalilor chinezi, care au pus ochii pe o mare parte din piața de vehicule electrice din regiune.

„Concurenţa internaţională ameninţă să ne depăşească. Trebuie să lucrăm împreună pentru a ne restructura compania. Situaţia este gravă”, a spus Meiswinkel.

Discuțiile au loc la Schloss Herrenhausen, o reședință din secolul al XIX-lea, folosită de regalitatea din Hanovra.

Acestea se desfășoară într-un context în care industria germană se confruntă cu costuri ridicate, un deficit de forță de muncă și o concurență în creștere. Situația determină mari companii, precum BASF și Thyssenkrupp, să ia în considerare reducerea activităților.