Tensiunile dintre Rusia și SUA se adâncesc! Moscova spune că un distrugător rus a urmărit un submarin nuclear american în apele sale
Nava flotei ruse din Pacific „Mareşal Shaposhnikov” a transmis în ziua de sâmbătă, la ora 07:40 GMT, un mesaj subacvatic prin care ordona submersibilului din clasa Virginia „să iasă imediat la suprafaţă”, susține Ministerul rus al Apărării. Ca urmare a refuzului au fost folosite „mijloace” neidentificate, forţând submarinul american „să părăsească apele teritoriale ale Rusiei cu viteză maximă”, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de afp.com
„Nu există niciun adevăr în afirmaţiile ruse despre operaţiunile noastre în apele lor teritoriale. Zburăm, navigăm şi operăm în siguranţă în apele internaţionale”, a reacționat căpitanul Kyle Raines, purtător de cuvânt al Comandamentului american pentru regiunea Indo-Pacific, refuzând să comenteze locaţia exactă a submarinelor americane în regiune.
Ce spune Ministerul rus al Apărării?
Submarinul american a fost reperat în timpul exerciţiilor de rutină ale Flotei Ruse din Pacific, lângă insula Urup, în apele teritoriale ruse, susține Ministerul rus al Apărării. De asemenea, Pentagonul a declarat pentru sursa menționat că „este la curent cu articole din presă referitoare la acest presupus incident naval din Pacific”, dar a precizat că nu este în măsură să confirme detaliile.
Trebuie menționat că incidentul ar fi avut loc cu câteva ore înainte de o convorbire telefonică dintre Vladimir Putin şi Joe Biden, în pline tensiuni ruso-americane privind Ucraina. Mai mult, Kremlinul a denunţat „isteria” americană cu privire la Ucraina după această convorbire dintre cei doi lideri.
Se întâmplă chiar acum în Ucraina
Mii de ucrainenii au ieșit sâmbătă în stradă la Kiev într-o manifestație de amploare împotriva războiului, în contextul în care teama că Ucraina va fi invadată de Rusia este tot mai mare. Potrivit postărilor unui ucrainean, un convoi imens, sub denumirea de „Marşul unităţii Ucrainei”, a defilat pe străzile din Kiev.
Pe de altă parte însă, avertismentele SUA privind un atac iminent al Rusiei asupra Ucrainei „provoacă panică şi nu îi ajută” pe ucraineni, a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, citat de agenţia Interfax-Ucraina.
„Cel mai bun prieten al duşmanilor noştri în acest moment este panica din ţara noastră. Şi toate aceste informaţii (despre un posibil atac) nu fac decât să provoace panică şi nu ne ajută”, a declarat el în timpul unei vizite în provincie.
Şeful statului ucrainean a spus că au existat „prea multe” anunţuri privind un „război profund şi total din partea Rusiei”.
„Dacă cineva are informaţii suplimentare despre o invazie pe 16 februarie, vă rugăm să alertaţi guvernul ucrainean, a declarat Zelenski sâmbătă jurnaliştilor, conform DPA. ”Înţelegem riscurile, ştim că ele există”, Kievul este pregătit pentru orice, a adăugat el.