Tentativa de asasinat asupra lui Ivan Gheșev ar fi fost o înscenare, susține opoziția bulgară

Sursă: Dreamstime

Presupusa tentativă de asasinat asupra procurorului general al Bulgariei, Ivan Gheșev, ar fi fost o înscenare, susțin personalități proeminente din opoziția bulgară, în contextual în care sporesc îndoielile cu privire la dovezile ce susțin versionea oficială a evenimentelor.

Luni, pe data de 1 mai, oficialii au declarat că Ivan Gheșev a scăpat nevătămat după ce o bombă amplasată pe marginea drumului a explodat atunci când el a trecut cu mașina.

Ironii la adresa preuspusului atentat la viața lui Ivan Gheșev

Șeful Serviciului Național de Investigații, Borislav Safarov, a vorbit despre o deflagrație „extrem de puternică” care a generat o coloană de foc şi a lăsat un crater de 3 metri lăţime pe şosea. „În mod evident, bomba a fost menită să ucidă”, a declarat acesta pentru presa bulgară.

Reporterii ajunși la fața locului după câteva ore de la explozie nu au găsit decât un petic de iarbă puțin deranjat, ceea ce a provocat un val de ironii pe rețelele de socializare.

Mai multe personalități proeminente din opoziția din Bulgaria s-au alăturat celor care pun la îndoială presupusul atentat la viața procurorului general.

Potrivit lui Asen Vasilev, cofondatorul partidului anticorupţie „Continuăm schimbarea”, urmările așa-zisei explozii arată de parcă cineva ar fi încercat să „sperie iepurii” decât să comită un asasinat.

Ivan Gheșev este un procuror general destul de controversat în Bulgaria

În Bulgaria, Ivan Gheșev este o figură destul de controversată. În calitate de procuror șef, el poate intenta procese penale împotriva presupuşilor gangsteri care, susțin liderii opoziției, s-au infiltrat în stat la cel mai înalt nivel.

Potrivit acestora, Gheșev nu a reușit să facă acest lucru, iar oficialii corupți ar fi putut înscena atacul din această săptămână, cu scopul de a domoli apelurile de a-l trage la răspundere.

„Această presupusă tentativă de asasinat are ca obiectiv principal zădărnicirea unei reforme radicale a Parchetului prin glorificarea victimei”, a spus Atanas Atanasov, copreşedinte al partidului Bulgaria Democratică, adăugând că există „dovezi clare de înscenare”.

Ilian Vassilev, fost ambasador bulgar la Moscova, a comparat incidentul cu o campanie rusă de dezinformare și a spus că ar putea prevesti o represiune. „Gheşev a folosit manualul Kremlinului în crearea de PR de criză pentru a justifica agresiunea”, a declarat diplomatul.

Europol a anunțat joi, de data de 4 mai, că intenționează să se alăture anchetei. Potrivit Politico.eu, Ministerul bulgar de Interne a refuzat să comenteze cele întâmplate.