Într-un interviu acordat pentru click.ro, printre altele, Teo Trandafir a vorbit și despre relația pe care o are cu Mircea Badea. Întrebată dacă păstrează legătura cu foștii colegi cu care a colaborat de-a lungul anilor, vedeta susține că, în cazul lui Mircea Badea, cei doi mai discută.
Pe de altă parte, vedeta susține că programele lor sunt destul de diferite, așa că vorbesc doar atunci când este vorba despre ceva extrem de important.
„Păstrez, atât cât îmi permite timpul, legătura. Cu Mircea Badea păstrez legătura atât cât putem, având în vedere că lucrăm pe fusuri orare diferite, dar nu ne dăm înapoi. Ne spunem atunci când avem ceva care chiar <arde>”, a declarat Teo Trandafir pentru sursa citată.
Amintim faptul că Teo Trandafir și Mircea Badea au fost colegi și la matinalul de la Antena 1, între anii 1998 și 2000. La un moment dat, vedeta declara că cei doi s-au cunoscut în momentul perfect, iar emisiunile pe care le-au făcut au fost o adevărată plăcere.
Cum s-au cunoscut Mircea Badea și Teo Trandafir
Totodată, vedeta mai declara atunci că între ea și Mircea badea a fost o ”scânteie puternică”, iar cei doi se înțelegeau doar din priviri atunci când claborau.
„Eu l-am întâlnit pe Mircea într-un moment în care aveam mare nevoie de el. Şi el a apărut. Am făcut emisiuni la radio, după care a venit la mine un coleg – nu Tatulici – care mi-a zis: «Bă, avem o problemă, matinalul nostru merge prost». Pe Mircea aproape că-l dăduseră afară. De fapt, îl băgaseră într-un con de umbră şi mi-au spus să fac eu matinalul. Fraţilor, eu ştiu să fac radio şi cam atât, le-am spus eu. Iar ei mi-au spus că altfel vor băga pe post Deutsche Welle.
Şi le-am zis: «Bine, dar am şi eu o condiţie! Îl vreau pe Badea!» Şi aşa a început treaba. Între noi a fost o flamă atât de tare şi o scânteie atât de puternică, încât n-am fost în stare de nimic, pentru că am râs foarte mulţi ani.
Atât de bine ne înţelegeam numai când ne uitam unul la altul. A adus de la mamaia nişte extraveral şi a zis că dacă luăm extraveral nu o să mai râdem atât. Aiurea, am combinat extraveralul cu cafea şi-am râs de ne-am p…t pe noi!”, povestea în trecut Teo Trandafir pentru miscareaderezistenta.ro.
De menționat este faptul că Teo Trandafir a renunțat de mulți ani la colaborarea pe care o avea cu Antena 1. Din 2013 și până în prezent, aceasta lucrează la Kanal D.