Dintr-o pauză temporară, așa cum e anunțase inițial, pauza pe care Teo Trandafir o va lua la Kanal D va fi definitivă. Aceasta este decizia pe care au luat-o șefii turci ai postului. Chiar și așa Teo nu are de ce să se plângă: va pleca cu buzunarele pline.
Teo Trandafir a luat o pauză definitivă la Kanal D
Teo Trandafir a fost dată afară de la Kanal D, nu doar scoasă din grilă! Se pare că audiențele din ce în ce mai mici au fost motivul pentru care șefii postului au renunțat la populara realizatoare.
Inițial, vedeta a fost mutată în weekend. A fost trecută, apoi în serile de luni și marți, de la 23:00. Revenirea la audiențele din trecut s-a lăsat așteptată, iar postul a anunțat o pauză. Dar nici asta n-a fost destul. De la pauză până la „divorț” n-a mai fost decât un pas.
Potrivit Fanatik, se pare că șansele ca Teo Trandafir să mai revină la Kanal D sunt zero! Nu doar Teo este pusă în dificultate în acest moment, ci și întreaga echipa cu care a lucrat, ai cărei membri sunt nevoiți să își caute acum un alt loc de muncă.
Va părăsi postul cu buzunarul plin
Potrivit sursei citate, nu e exclus ca vedeta să se reinventeze, să revină cu un format cu totul diferit. Puțin probabil ca asta să se întâmple la Kanal D. Se pare că nici Teo Trandafir nu mai era la fel de mulțumită de ceea ce prezenta. Mai mult de atât, chiar și fanii au observat o oarecare blazare a prezentatoarei. Asta, după ce a fost mutată în weekend, înregistrându-și emisiunile din timpul săptămânii.
O altă variantă care se vehiculează pe piață este că Teo Trandafir ar fi ofertată deja de niște posturi de televiziune. N-ar fi de mirare să vedem un transfer-surpriză în curând. Dar… aceasta e o pură speculație, deci nu băgăm mâna în foc deocamdată despre ofertele cu care e curtată vedeta ori urmează să fie.
Se pare că echipa lui Teo Trandafir a aflat că pleacă de tot abia pe 29 august. Toți erau pregătiți să filmeze pentru noul sezon al emisiunii. Practic, au fost anunțați de pe o zi pe altă că sunt concediați! De asemenea, potrivit informațiilor, angajații care au lucrat la Teo Show vor primi salarii compensatorii pentru o perioadă de trei luni.
Și Teo ar avea de încasat, la rândul ei, câteva salarii compensatorii. Cum vedeta era plătită regește de Kanal D – primea în jur de 4.000 de euro net, lunar – nu ar fi exclus ca această concediere să fie chiar… rentabilă.