Într-un interviu acordat pentru Life.ro, Teo Trandafir a vorbit despre o perioadă a vieții sale care nu a fost prea discutată până acum. Mai exact, este vorba despre perioada în care prezentatoarea tv a adoptat-o pe Maia, fiica ei care acum a devenit adolescentă.
Teo Trandafir susține că nu a înțeles ce a lovit-o în primă fază, în contextul în care aceasta nu a fost însărcinată. Fiica ei adoptivă nu știa să mănânce, să vorbească, iar adopția era ceva ireversibil.
Totodată, vedeta a mai adăugat că se gândea că Maia nu ca crește niciodată, ea observând că în fiecare dimineața era la fel de mică, comparându-i cu alți copii.
„Nu înțelegeam ce m-a lovit, mai ales că eu nu fusesem însărcinată. A venit ca trăsnetul. M-am trezit cu o făptură care nu știa să mănânce, să meargă, să vorbească. Mi-am dat seama că nu poate face toate aceste lucruri. M-a izbit și faptul că adopția este o chestie ireversibilă.
Mă gândeam că fiica mea nu va crește niciodată. Mă trezeam dimineața și era la fel de mică precum în ziua precedentă. Mă uitam la alți copii, pe care îi vedeam mai rar, și aveam senzația că sunt mai mari, de fiecare dată îi vedeam altfel. Și copilul meu creștea, doar că eu, fiind alături de ea zi de zi, nu observam acest lucru”, a declarat Teo Trandafir pentru Life.ro.
Teo Trandafir, momente dificile alături de Maia
Prezentatoarea tv a mai povestit că a trecut și printr-o serie de momente dificile cu fetița sa, Maia. Totul părea imposibil, a spus aceasta, adăugând că era nevoită să împartă rolul de mămică cu locul de muncă, iar pretențiile Maiei creșteau.
Totodată, aceasta a mai adăugat că deși fiica ei este adoptată, ea a trecut prin toți pașii la fel ca orice altă mamă: educație, sănătate dezvoltare, iar în prezent Maia este o ”splendoare de copil”.
”Au fost momente când mi s-a părut totul absolut imposibil. Aveam emisie zilnică, pretențiile erau foarte mari, până la studiouri făceam două ore și de la o vârstă încolo pretențiile Maiei creșteau. De la câteva luni nu suporta să îi facă altcineva baie, era obișnuită cu mine, de la doi ani nu mai dorea să mănânce decât ceea ce găteam eu, a sosit și vârsta la care nu mă lăsa să ies din casă și mă furișam plângând în fiecare zi ca să plec la serviciu.
Nu am fost scutită de nicio perioadă pe care orice altă mamă o trăiește. Un copil adoptat este un copil absolut normal cu aceleași etape de dezvoltare. Și eu, ca fiecare mamă, am făcut câte un pas în fiecare zi pentru educația, sănătatea, dezvoltarea Maiei, astfel încât acum este o splendoare de copil”, a adăugat aceasta.
În ceea ce privește momentul în care i-a spus Maiei că este înfiată, Teo Trandafir susține că a așteptat până în momentul în care aceasta urma să înțeleagă și era pregătită pentru acest lucru.
”Am știut că dacă îi spun așa cum știe ea să înțeleagă, va fi totul în regulă. Am făcut acest lucru când am simțit că ea este pregătită și când m-am simțit și eu pregătită să fac acest pas. I-am explicat cu toată onestitatea importanța ei în viața mea, că este soarele de pe cerul meu și că fără ea nu aș fi fost eu”, a mai spus Teo Trandafir.