Deși este cea mai îndrăgită prezentatoare TV din țara noastră, Teo Trandafir nu a avut parte doar de laude și aprecieri. Femeia a fost și victima răutăților din partea colegilor ei din televiziune. Recent, aceasta a povestit cum a fost jignită de Florin Călinescu la un eveniment important.
Deși este mereu veselă la televizor și își concentrează atenția doar pe invitații ei, recent, Teo Trandafir a primit o întrebare delicată de la colegul său Bursucu. Acesta a insistat să știe dacă a trecut vreodată printr-un moment stânjenitor în public.
Deși este o femeie discretă și serioasă, îndrăgita prezentatoare TV a recunoscut că a fost umilită de Florin Călinescu la un eveniment public, unde participau oameni importanți. Aceasta a povestit cu sinceritate și transparență tot ce s-a întâmplat între ei.
Teo Trandafir, umilită de Florin Călinescu: „Am zis că mor, că intru în pământ”
Prezentatoarea TV a explicat că se îmbrăcase într-o rochie neagră, elegantă pentru marele eveniment. Desigur, ca orice femeie, aceasta a ales să poarte accesorii, însă colierul ei cu perle era prea mare și a atras răutățile oamenilor din jur.
„Eram la un eveniment foarte important, lume foarte importantă și eu mă îmbrăcasem în cea mai frumoasă rochie a mea, singura, de altfel, pentru că eu port pantaloni. Era o rochie neagră.
Mă pusesem pe toc și aveam impresia că îmi calc pe ochi și îmi pusesem un colier supradimensionat, din perle. L-am văzut pe Călinescu cum se uită la mine și îmi ziceam: ”Mă ia, mă ia! Mi-o dă puternic.”
Se uită Călinescu la mine și zice: ”Ce faci mă?” Eu trebuie să i-o servesc frumos, ca altfel mă bate și zic: ”Port!” Și el spune: ”Ce porți, mă? Marea Sargaselor?” Am zis că mor, că intru în pământ”, a povestit rușinată aceasta.
Teo Trandafir, despre răutățile lui Călinescu: „Avea dreptate până la urmă”
Deși toți oamenii prezenți la acel dialog acid au râs de ea, femeia a conștientizat că Florin Călinescu avea dreptate în ceea ce privește colierul cu perle.
„Toată lumea se uita la mine și râdea. M-am simțit îngrozitor, dar avea dreptate până la urmă”, a dezvăluit Teo Trandafir la Kanal D.