Disperat că se apropie alegerile prezidenţiale, Guvernul încearcă să fie cât se poate de generos cu tinerii. Ministrul Eugen Teodorovici vine cu o propunere menită să-i ajute pe aceştia să-şi găsească mult mai uşor un loc de muncă.
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a avut o întâlnire cu tinerii înscrişi în programul de internship al Guvernului. Mesajul oficialului guvernamental pentru tineri i-a speriat pe unii dintre ei: Veţi fi “înjuraţi zi de zi”! ”Intrați într-un mediu sau veți da piept cu o zonă în care cei care lucrează aici sunt înjurați zi de zi. Noi, cei din administrația publică, reprezentăm aceea zonă mult hulită de țară și, de multe ori, repet, pe bună dreptate, dar și locul din care se pot face lucruri bune pentru țară, se pot aduce schimbări.”, a declarat Eugen Teodorovici.
“Este nevoie să aducem un suflu nou, de tinerețe. Administrația asta publică nu aparține unui Guvern, unui ministru sau altuia, sistemul aparține mai mult funcționarilor, unii dintre ei au și uitat de când se află în pozițiile alea și nu știu să fi făcut ceva făcut de calitate de la începutul activității lor. V-o spun foarte tranșant, nu am de ce să vă vând o marfă altfel decât este.”, a mai precizat ministrul de Finanţe, încercând totuşi să-i încurajeze pe tineri.
Eugen Teodorovici a lansat şi o idee controversată, care sigur va naşte multe comentarii. Ministrul şi-ar dori ca tinerii care ajung la finalul programului de internship să poată intra direct în administraţia publică fără concurs. “Să se poată încadra respectiva persoană automat în administrația publică pe postul de debutant, desigur, dar fără alte concursuri, pentru a grăbi, pentru a stimula foarte mult transferul de tinerețe, de suflu nou, de dorință de schimbare mai repede către administrație.”, a spus Teodorovici.