Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, susţine că faptul că BERD (European Bank for Reconstruction and Development, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare) ar trebui să îşi actualizeze strategia pentru România, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.
Teodorovici a subliniat necesitatea elaborării unei noi strategii de ţară a BERD în România, ţinând cont de priorităţile ţării noastre, dar şi de politicile europene, coroborat cu perspectivele oferite de următorul Cadru Financial Multianual 2021-2027 (CFM), în cadrul unei întrevederi cu Pierre Heilbronn, vicepreşedinte BERD.
În aceste context, ministrul finanţelor din ţara noastră a subliniat importanţa menţinerii caracterului selectiv şi flexibil al strategiei BERD în România, cu accent pe continuarea dialogului privind impactul programelor şi proiectelor finanţate/ susţinute de BERD în ţara noastră.
Această întrevedere a avut loc vineri, 7 septembrie, la Viena, unde ministrul finanţelor publice a participat la o reuniune informală a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), la întâlnirea EUROGROUP în format extins şi la Forumul Financiar EUROFI, organizat în asociere cu Preşedinţia austriacă a Consiliului Uniunii Europene.
La întâlnirea cu vicepreşedintele BERD s-a discutat despre următorul CFM 2021-2027 şi implicaţiile privind arhitectura pentru finanţarea dezvoltării în Uniunea Europeană, în perspectiva preluării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului UE.
„Doresc să subliniez că România îşi menţine un nivel ridicat de ambiţie în privinţa obţinerii statutului de piaţă emergentă de către bursa de la Bucureşti. Obţinerea acestui statut ar aduce României mai mult interes din partea marilor investitori, iar valoarea de piaţă a companiilor listate pe bursă ar creşte substanţial”, a mai spus Teodorovici, vineri, în panelul cu tema „Priorităţi ale dezvoltării în continuare a pieţelor financiare din Europa Centrală şi de Est”, de la Forumul Financiar EUROFI.
În acelaşi context, Teodorovici a prezentat principalele măsuri luate de România pentru stimularea pieţei bursiere, precum şi angajamentul ţării noastre de a continua în această direcţie, inclusiv prin consolidarea dialogului cu principalii stakeholderi, conform documentului de presă al MFP.
Prima parte a reuniunii informale a Consiliului ECOFIN a avut pe agendă provocările viitoare pentru Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), implicaţiile creşterii ratei dobânzii asupra stabilităţii financiare şi potenţialul economic şi riscurile aduse de cripto-active. Dezbaterea privind viitorul BEI a avut loc în contextul aniversării a 60 de ani de la înfiinţare, într-un moment în care România deţine, prin Eugen Teodorovici, preşedinţia Consiliului Guvernatorilor, se remarcă în documentul de presă al MFP.
„România, în calitate de ţară care va deţine preşedinţia Consiliului UE, începând cu ianuarie 2019, dar şi de preşedinţie actuală a Consiliului Guvernatorilor BEI, va acţiona pentru o abordare echilibrată privind viitorul rol al BEI ca instituţie financiară a UE”, a mai spus Teodorovici, citat de Mediafax.
Discuţiile din cadrul reuniunii Eurogroup extins s-au axat pe aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare şi Mecanismul European de Stabilitate (ESM). „România a susţinut în cadrul dezbaterii calibrarea Uniunii Bancare în beneficiul comun al statelor euro şi non-euro şi introducerea stabilizatorului comun în cadrul ESM, împreună cu liniile de credit din statele participante non-euro”, se subliniază în comunicatul de presă al Finanţelor.