"Vrem o simplificare radicală în ceea ce priveşte zona publică. Vă dau un exemplu ca tip de cheltuială ce să dispară. Fiscul trimite acele plicuri către contribuabili. Cheltuiala anuală pe această zonă este undeva la 10 milioane euro. E total nejustificat. Încercăm să aplicăm aici o măsură care să ducă la evitarea remiterii prin Poştă a acestor plicuri, pe care de foarte multe ori cei care sunt vizaţi nu le ridică. Sumele sunt foarte mari", a spus Teodorovici, la Palatul Parlamentului. 

El a precizat că măsurile vor fi discutate la nivelul conducerii şi apoi le vom comunica. 

"Suntem în secolul XXI, într-un an destul de avansat pe această zonă. Nu putem să ţinem o ţară pe loc pentru unul sau altul, pentru motive diverse. Vom vedea ce se face pe fiecare zonă în parte la nivelul adminstraţiei centrale şi locale pentru ca toţi contribuabilii să poată să comunice online cu zona de fisc. Soluţiile vor fi şi pentru zonele din vârful muntelui", a mai arătat ministrul Finanţelor.

AGERPRES