Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că banii trimişi în ţară de românii din diaspora provin din \'muncă cinstită\', precizând că numai după o discuţie la nivel de Guvern se va contura o poziţie \'foarte clară\' faţă de propunerea legislativă a Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor, care solicită declararea provenienţei banilor trimişi de românii din diaspora.
‘Impactul este pozitiv, orice sumă intrată în ţară, că sunt fonduri europene, că sunt bani de la românii care sunt în afara ţării şi îi trimit acasă, dar referitor la acel proiect de act normativ, el nu reprezintă o propunere a Ministerului de Finanţe. Eu am spus, ca punct de vedere, că logică nu are. Această propunere de act normativ – care, chipurile, transpune o prevedere europeană – cred că are la bază nu neapărat, să spunem, acest motiv de a vedea dacă banii aceia provin din activităţi necurate, ci mai mult o îngrădire a muncii la nivel european, poate şi munca la negru, probabil că acesta este un motiv în spatele acestei propuneri de modificare, nu a noastră, ci la nivel european’, a precizat Teodorovici la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că a avut o discuţie cu cei de la Oficiu, iar aceştia i-au transmis că România este singurul stat care nu a transpus această prevedere europeană.
‘Va trebui să vedem exact care este situaţia. Dacă se poate amâna o astfel de transpunere, că nu ne obligă nimeni să facem o astfel de transpunere. Ne asumăm, ca stat, netranspunerea unui act normativ la momentul la care acest act o impune. Sunt multe astfel de exemple, ţări europene care acceptă şi decid să nu transpună o anumită prevedere europeană. Pentru că pentru ele, ca economie, e mai bine aşa. Ştim clar că ele vor pierde într-un final la Curtea Europeană de Justiţie, dar e decizia statului membru, deci fiecare stat poate să decidă şi în cazul de faţă şi România pe acest subiect. Banii trimişi în ţară de români sunt proveniţi din muncă cinstită, şi nu din activităţi necurate şi nu am niciun fel de îndoială, aşa că nu văd de ce reguli peste reguli şi tot timpul noi şi alte state pe această zonă a Europei trebuie să suportăm experienţa neplăcută a altor state din Europa de vest. Nu prea este corect (…). O să discutăm la nivel de Guvern care este poziţia foarte clară vizavi de această propunere legislativă’, a punctat ministrul Finanţelor. AGERPRES