Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, după ce președintele Klaus Iohannis nu a promulgat Codul Fiscal, că TVA va fi redusă înainte de sfârșitul acestui an.
Teodorovici a precizat că TVA va fi redusă fie printr-o ordonanță de urgenţă a guvernului, fie prin lege de parlament, în sesiune extraordinară.
"Modul în care aceste lucruri se vor întâmpla va fi o surpriză plăcută pentru români și neplăcută pentru cei care s-au opus intrării în vigoare a Codului Fiscal", a spus ministrul de Finanțe.