„Prima măsură este înfiinţarea unui Fond pentru dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare de interes naţional pentru care în bugetul pe anul viitor vom prevedea o sumă de 310 milioane de lei. Scopul este de a reabilita, a moderniza tot ceea ce ţine de infrastructură, de acces la aceste puncte de interes naţional. De asemenea, se are în vedere extinderi de capacităţi, dotări cu echipamente moderne şi cheltuieli privind personalul medical. Este un sistem prin care se finanţează tot ce ţine de dezvoltarea staţiunilor balneare. De asemenea, statul sprijină aceste proiecte într-o proporţie de 50% din cheltuielile eligibile, acordând printr-o formă de ajutor de minimis până la maximum 200.000 de euro pentru cheltuielile ce vizează activităţile economice”, a explicat ministrul.

Prin intermediul acestui fond se pot finanţa reabilitarea şi modernizarea/dezvoltarea infrastructurii de transport care să faciliteze accesul în staţiunea balneară respectivă, extinderea construcţiilor sau reabilitarea capacităţilor de tratament balnear, achiziţii în scop de dezvoltare turistică, achiziţiile de echipamente, mobilier, aparatură medicală, pregătirea şi formarea personalului de specialitate etc.