Așa cum remarca și Capital într-un text de acum câteva zile, salariul mediu net din România a urcat, în premieră, la peste 3.000 de lei, în luna martie. Este un motiv de laudă și de mândrie pentru actualul Guvern, sentimente exprimate, astăzi, de către ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici. Așa cum menționam, însă, și în textul nostru, nu trebuie uitat că salariul mediu a crescut mai ales prin "dictat" având în vedere că a fost tras în sus de salariul minim, impus prin lege.
Așa cum remarca și Capital într-un text de acum câteva zile, salariul mediu net din România a urcat, în premieră, la peste 3.000 de lei, în luna martie. Este un motiv de laudă și de mândrie pentru actualul Guvern, sentimente exprimate, astăzi, de către ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici. Așa cum menționam, însă, și în textul nostru, nu trebuie uitat că salariul mediu a crescut mai ales prin „dictat” având în vedere că a fost tras în sus de salariul minim, impus prin lege.
Întrebat cum îi răspunde președintelui Klaus Iohannis care a spus că direcția economică a României nu este una bună, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a spus, într-o conferință de presă, la Ploiești, că cifrele oficiale arată că românii câștigă mai mult.
„Nu știu ce alte dovezi ar trebui aduse ca și domnul președinte și alți analiști să fie convinși. Astăzi (miercuri – n.r.), INS a dat cifre oficiale. România are creștere economică în 2019, cinci la sută în primul trimestru față de primul trimestru 2018. La fel e pentru prima dată când salariul mediu net depășește 3.000 de lei, în martie 2019, asta înseamnă că românii câștigă mai mult. Nu știu pe ce date se bazează domnia sa (președintele Iohannis – n.r.) când vorbește sau când scrie astfel de lucruri”, a spus Teodorovici, citat de Mediafax.