Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat duminică seara, la Antena 3, că îl invită la discuții pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Teodorovici a anunţat că îi va face o invitaţie guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, să vină la Ministerul de Finanţe pentru a discuta deschis, deoarece a auzit din piaţă că ar fi presiuni „agresive” din partea BNR către bănci pentru a nu se scădea indicele ROBOR.
„Am să fac o invitaţie domnului guvernator să vină la Ministerul de Finanţe. Dânsul n-a mai fost cred că de mulţi ani de zile pe la Finanţe. Am tot fost eu anul trecut şi în cadrul unor şedinţe oficiale, dar şi în discuţii bilaterale. Acum o să-l invit eu la Finanţe, alături de preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi împreună vor trebui să-mi răspundă la nişte întrebări tocmai pentru a evita situaţiile care se întâmplă azi în zona sistemului bancar.
Să îi ascult dacă mai au şi alte doleanţe, dar să pun şi eu nişte întrebări la care vreau să am şi câteva răspunsuri.(…) Cred că este momentul ca domnul guvernator să vină şi la Finanţe şi să discutăm deschis. Pentru că aud din piaţă, în ultimele zile, de când a apărut Ordonanţa 114 (privind unele măsuri fiscal-bugetare n.r.) că sunt presiuni agresive din partea Băncii Naţionale, eu sper să nu fie adevărat, către bănci pentru a nu se scădea ROBOR”, a declarat Teodorovici la Antena 3.