Nimeni nu va avea de suferit şi nu va primi mai puţin pe zona de asistenţă medicală, în condiţiile în care românii ar trebui să primească din partea Guvernului cele mai bune opţiuni în orice domeniu, inclusiv în domeniul sănătăţii, a afirmat, luni, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici.
El a răspuns, astfel, întrebărilor legate de afirmaţiile făcute recent, potrivit cărora românii ar trebui să aibă acces la servicii medicale în funcţie de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Luni, el a ţinut să sublinieze că nimeni nu va avea de suferit în această privinţă, indiferent de schimbările care vor apărea.
”Nimeni nu va avea de suferit, nimeni nu va avea mai puţin decât are acum, pe zona de asistenţă medicală. Discuţiile pleacă de la ceea ce este astăzi”, a afirmat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit News.ro.
El consideră că românii trebuie să primească, din partea Executivului, cele mai bune opţiuni.
”Asta este cel mai important, ca românii să primească din partea Guvernului cea mai bună opţiune în orice domeniu şi cât mai multe alternative în orice domeniu, că este vorba de sănătate sau de altceva”, a spus ministrul.
El a ţinut să sublinieze că sunt multe zone în care banii publici ar putea fi mult mai bine cheltuiţi, iar aceste probleme vor fi discutate în special când se va stabili bugetul pentru anul viitor.