Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat sâmbătă, la Neptun, că nu există o intenţie a Băncii Naţionale de a limita în vreun fel creditarea şi a anunţat că va exista o analiză pentru a se ajunge la cea mai bună variantă pentru măsuri sustenabile economic.
‘Nu a fost şi nu este este o intenţie a BNR de a limita creditarea. A fost o discuţie în cadrul Consiliului Naţional pentru supraveghere macro prudenţială vizavi de această analiză pe care BNR trebuie să o efectueze, o analiză a pieţei în general a profilului celui care doreşte un împrumut, care se creditează, zona pentru care este nevoie. Şi după ce această analiză va fi prezentată în Consiliu, atunci Ministerul Finanţelor, împreună cu cei prezenţi la acea discuţie vom analiza exact care este cea mai bună variantă, pentru ca Romania să aibă o creştere sustenabilă. Nimeni nu vrea sa impună niciun plafon de creditare Poziţia mea o ştiţi – sunt adeptul libertăţilor ca oamenii să se împrumute pentru nevoile curente pe care le au, că sunt persoane fizice, că sunt agenţi economici, pentru că pentru fără creditare piaţa în sine nu se mişcă’, a susţinut Teodorovici, într-o declaraţie de presă la Neptun, unde a fost prezent la Şcoala politică a TSD.
El a reafirmat, pe de altă parte, că unul dintre factorii care contribuie la creşterea inflaţiei este preţul petrolului.
‘Ca să scadă preţurile este nevoie o oferta cat mai largă, diversă şi consistentă. Este ceea ce ne dorim la Guvern, de la Parlament, de la coaliţia guvernamentală – ca în economie lucrurile să se schimbe în această direcţie. Partea de investiţii pe zona publică trebuie să fie una activată, aşa cum ne dorim şi, împreună cu măsurile pe care le luăm pentru a stimula zona economică, lucrurile vor reveni la normal. În economie nu cred că cineva – poate mai sunt unii – îşi poate închipui că poţi butona după cum ai vrea să fie. În economie, trebuie să laşi libertatea necesară, stimulii necesari pentru ca ea să meargă în direcţia bună. Pentru ca lucrurile să se schimbe vizavi de costuri, preţurile generale în economie, trebuie sa ai o ofertă foarte bună, variată şi pe măsura nevoilor cumpărătorilor’, a mai afirmat ministrul Finanţelor. AGERPRES