Conştient de tot iureşul pe care l-a declanşat prin declaraţiile sale cu privire la introducerea unor permise de muncă pentru românii care lucrează în străinătate, Eugen Teodorovici încearcă acum din răsputeri să se apere, susţinând ba că a fost înteles greşit, ba că discuţiile la nivel european au fost într-un cadru informal.
Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a precizat, miercuri, că nu a înaintat un proiect, la nivel european, pentru acordarea permisului de muncă pentru o perioadă limitată în Europa. El a explicat că a făcut propunerea privind permisele de muncă în contextul în care România se confruntă cu o criză a forţei de muncă, provocată mai ales de migraţie. „Discuţiile la nivel european au fost într-un cadru informal, dar discuţii legate nu neapărat de acest subiect, ci de subiecte precum finanţarea unei scheme de şomaj – este chiar un punct pe agenda europeană acest posibil mecanism prin care statele membre să finanţeze o astfel de schemă de şomaj la nivel european. România nu a avut o problemă de şomaj, nici în perioada de criză, nici astăzi. Atunci, a trebuit să găsim mecanisme, la nivel european, pentru a încuraja, a finanţa, a contribui, a sprijini reîntoarcerea forţei de muncă în ţările de origine. Noi putem să acordăm un plus de pachet de servicii, de finanţări, de facilităţi a celor care doresc să se reîntoarcă în România sau în altă ţară – acesta a fost scopul –, că aceasta a fost discuţia în context european, nu un stat sau altul”, a comentat Teodorovici, citat de Mediafax. Ministrul Finanţelor a completat, spunând ca nu vrea să comenteze ceea ce fiecare a comentat. „Le mulțumesc celor care au trimis mesaje de tot felul. Fiecare a înțeles cât a putut din ceea ce eu am spus”, a punctat Teodorovici. El a negat că ar fi împotriva celor patru principii ale UE, reamintind că a fost implicat în procesul de negociere al României, mai ales înainte de 2004. „Niciodată nu am facut şi n-am să fac un rău românului, fie că este în România, fie că este altă parte. Aşa că cine încearcă sau s-a folosit de această exprimare pe care am avut-o ieri, în timpul unei discuţii legate de criza de forţă de muncă din România, este clar că încearcă să se agaţe, să prezinte un motiv, un argument, neputând fi invocate argumente pe zona profesională, legate de Ministerul de Finanţe, să aducă în discuţie astfel de concluzii pe care unii sau alţii le-au înţeles greşit. (…) Poate a fost exprimarea mea nefericită. Propunerea mea va fi, întotdeauna, ca românii, oriunde s-ar afla, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, să aibă acelaşi drepturi în Europa, fie că ei călătoresc, fie că trăiesc, fie că fac business”, a punctat Teodorovici.
El le-a transmis românilor care lucrează în alte ţări să stea liniştiţi, pentru că rolul Guvernului, dar şi al său ca ministru de Finanţe este acela de a lupta, pentru a proteja drepturile românilor. „Cine încearcă să spună altceva este strict o încercare de a manipula, de a prinde această situaţie nefericită vizavi de această discuţie de ieri, ruptă din contextul subiectului important, acela al crizei forţei de muncă. (…) Oriunde vă uitaţi, fie în pagina mea de Facebook, fie oriunde online, mesajele sunt, din păcate, din ce în ce mai multe, de a instiga la ură între români – un lucru foarte trist. Sper că clasa politică să avem acelaşi obiectiv: lupta politică se poate duce, dar nu pe aceste valori, ale acestui an”, a detaliat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a declarat, marţi, că le-a propus miniştrilor de Finanţe din UE ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o ţară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă.