Prezent la emisiunea Capital TV, senatorul PSD Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene şi al Finanţelor, susţine că principal cauză pentru situaţia dezastruoasă a absorbţiei fondurilor europene e reprezentată de numirea în funcţii de răspundere a unor persoane care nu au nicio expertiză.
„Politicul trebuie să dispară din funcţiile cheie. Sunt funcţii într-o guvernare în care nu trebuie să primeze factorul politic. Omul acela ştie sau nu ştie – dacă ştie, foarte bine! Dacă nu ştie, indiferent din ce partid face parte, nu trebuie pus acolo”, a declarat Teodorovici.
Senatorul PSD crede că, dacă se urmează o strategie coerentă, banii europeni pot ajunge în România şi vor creşte economia. „Bani sunt. România nu a dus niciodată lipsă de finanţare. Ai bani europeni, poţi să faci împrumuturi. Este doar problema de a lansa, cu autorităţi de atribuire de calitate, ca să nu mai ai contestaţii şi să ai după aia o implementare liniştită, cursivă, să plăteşti la timp firmele ca lucrurile să se producă aşa cum trebuie”, a mai spus Teodorovici.