Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat miercuri că vor primi salariile înainte de Sărbătorile pascale doar bugetarii care au solicitat acest lucru.
„Bugetarii care au cerut. Asta este ceea ce doamna prim-ministru a spus foarte clar. Pentru că asta au solicitat. Nu poţi să-i dai celui care nu solicită. Cei care nu au făcut solicitare nu primesc mâine. Primesc când au data de salariu. Din punct de vedere al Ministerului de Finanţe, noi am comunicat şi discutat de fiecare dată cu fiecare structură centrală în parte şi am creat acel ordin de ministru în care sunt stipulate toate acele structuri care au decis să dea salariul în data de 5 aprilie. Acesta a fost atributul Ministerului de Finanţe, asta am făcut”, a afirmat Teodorovici la Parlament.
Întrebat dacă e cazul ca alţi bugetari să facă o solicitare pentru a primi banii, Teodorovici a răspuns: „În ordinul ministrului publicat ieri în Monitorul Oficial, aceea este lista cu persoanele care vor primi în data de 5 aprilie acel salariu înainte de Paşti. Nu pot să vă spun de excepţii. Ministerele cu care s-a discutat au decis să nu dea în data de 5 aprilie salariile pe diverse motive”, informează Agerpres.
În context, senatorul Ecaterina Andronescu a menţionat că în mod sigur planificarea salariilor celor din Educaţie este pentru 14 aprilie.
„Eu cred că nu trebuie să-i amăgim (n.r. – personalul din Educaţie), am vorbit astăzi şi cu directorul de buget-finanţe din minister, este clar că planificarea este pentru data de 14 aprilie. Deci, nu există acum posibilitatea să schimbe peste noapte dacă nu s-au făcut lucrurile acestea până acum”, a declarat Andronescu.
Precizarea senatorului PSD a fost făcută după o întrebare a jurnaliştilor legată de faptul că angajaţii din învăţământ nu-şi vor primi salariile înainte de Sărbătorile pascale.
„Am aflat lucrurile acestea din mesajele pe care le primesc de la profesori şi fără îndoială că îmi pare rău şi este regretabil. Ce puteam să fac? Să transmit aceste mesaje către ministrul Educaţiei. Am vorbit astăzi şi cu ministrul de Finanţe, domnia sa explică faptul că Ministerul Educaţiei nu şi-a planificat plata în avans a salariilor. Mi se pare, de la Ministerul Educaţiei ştirile sunt că programul de recalculare a salariilor nu a funcţionat şi nu au reuşit să ducă la bun sfârşit calculul salariilor pe actualele măriri”, a adăugat Andronescu.