‘Avem mii de dosare astăzi care sunt trimise de ANAF la Parchete, care zac de ani de zile pentru nişte speţe, vă spun, râdeţi, da…Sunt aberaţii, s-au închis firme într-un mod total, total, nejustificat. Mai mult, oameni ai Parchetelor sunt detaşaţi, au fost detaşaţi, sper să nu mai fie astăzi că le-am spus să plece acasă, sunt detaşaţi în ANAF şi ei sunt cei care trimit dosare la Parchete. Ei, cum poate să fie acest lucru corect? Eu ca auditor mi se pare un conflict de interese cât casa. Nu vii tu, om al Parchetului, şi trimiţi tu la tine acasă ce ai de făcut şi poate din când în când asta da, asta nu, asta da, asta nu. Şi, mai mult, avem 300 şi ceva de oameni, inspectori fiscali trimişi la Parchete. Le-am spus foarte clar: anul acesta undeva la jumătatea anului vă hotărâţi, ori rămâneţi acolo şi va fi foarte ok pentru că sunt oameni îndoctrinaţi, şi va fi mai util să rămână unde sunt ei, sau dacă se întorc, să se întoarcă şi îi trimitem în ţară ca să vadă şi ei ţara că e o ţară frumoasă şi au ce să vadă’, a declarat Eugen Teodorovici.
În ceea ce priveşte evaziunea fiscală, ministrul Finanţelor a arătat că a trecut un memorandum în Guvern prin care se spune clar că în această vară trebuie modificată Legea 241, a combaterii evaziunii fiscale, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, acolo unde sunt speţe de schimbat. Ministrul a dat şi un exemplu, cel al măsurii asiguratorii şi a precizat că, în prezent, durează ani până când dosarul se instrumentează la Parchete. Teodorovici a spus că, în cazul în care nu se clarifică situaţia în 6 luni, atunci măsurile asiguratorii ar trebui ridicate. AGERPRES