Înaintea pandemiei, un set de idei numite Teoria Monetară Modernă (MMT) își făcea loc printre economiștii și factorii de decizie politici de stânga. Potrivit acestora, guvernele nu ar avea nevoie să colecteze impozite pentru a-și plăti cheltuielile. Ci pur și simplu să tipărească banii și apoi să utilizeze impozite și alte controale de reglementare pentru a reduce inflația, dacă economia s-ar supraîncălzi, potrivit unei analize Cheddar.com.
Unii dintre adepții MMT au susținut că, parțial, așa a funcționat guvernul SUA. Întrucât Rezerva Federală utilizează facilități cantitative pentru a reechilibra economia după Marea Recesiune, banca centrală a monetizat efectiv datoria.
Apoi s-a întâmplat ceva care a forțat MMT să intre în altă fază. O pandemie care s-a răspândit în întreaga lume. Și așa au venit ajutoarele de 900 de miliarde de dolari pentru stimularea economiei în timpul administrației Trump.
În termeni politici, acest lucru nu a fost considerat un viraj brusc spre stânga. Democrații l-au acuzat chiar pe fostul președinte că nu merge și mai departe și au venit cu propriile propuneri, care păreau de neimaginat acum un deceniu. Cam cu asta a schimbat pandemia discursul în jurul cheltuielilor publice.
Dar va supraviețui această nouă mentalitate bugetară unei reveniri relative la normalitate?
MMT în practică
În primul rând, merită remarcat faptul că MMT nu este un monolit. Există dezacorduri considerabile cu privire la punctele majore ale teoriei. Una dintre ideile care stau la baza MMT este că economia ar trebui să fie gestionată mai curând de politica fiscală, decât de politica monetară.
Cheltuielile sunt finanțate în prezent prin emiterea de obligațiuni, cumpărate de sectorul privat și, în unele cazuri, de Rezerva Federală. Din punct de vedere tehnic, guvernul ar putea emite la infinit obligațiuni, atâta timp cât banca centrală intervine pentru a le cumpăra atunci când cererea privată scade.
În lumina acestei realități, unii au acuzat MMT că nu este altceva decât o reflectare a ceea ce se întâmplă deja. Dar susținătorii MMT spun că nu ar fi necesară emiterea de obligațiuni. Și că Guvernul poate tipări banii. De asemenea, consideră că emiterea de obligațiuni de stat servește rolului de menținere a ratelor dobânzii în economia privată.
Rezultatul final al celor două abordări este că legiuitorii, și mai puțin banca centrală, sunt cei care determină câți bani ar trebui băgați în economie, pe baza priorităților lor.
MMT are mulți critici și provin din ambele tabere politice. Cei de dreapta, de la Institutul Cato și Centrul Mercatus, resping fundamental ideea mutării puterii monetare de la băncile centrale la legiuitori. În schimb, criticii de stânga au acuzat MMT că se limitează la țări bogate, care își pot tipări cu ușurință propriii bani fără repercusiuni economice pe scena mondială.
„Țările mai puțin privilegiate trebuie să se îngrijoreze de faptul că investitorii străini vor reduce valoarea monedei lor, ceea ce ar crește ratele dobânzilor și inflația”, a scris analistul economic Doug Henwood.