Tot aud de la diverși comentatori că salariul minim ar fi trebuit crescut fiindcă așa ne învață teoria salariului de eficiență. Fiindcă este bine să dai oamenilor mai mulți bani, astfel ei vor munci mai cu spor. Este încă o dovadă că mulți oameni vântură idei care li se par „fancy”, dar pe care nu le-au înțeles. Hai să îi lămurim. Teoria salariului de eficiență spune că în anumite piețe antreprenorii decid, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, să ofere angajaților un salariu mai mare decât cel justificat de productivitatea muncii lor deoarece: – reduce neglijența angajaților, care vor lucra mai atent pentru a nu-și pierde locul de muncă; – prelungește durata contractelor de muncă, economisind astfel bugetele firmelor pentru recrutări; – sporește calitatea celor care aplică pentru o slujbă; ridică moralul și îmbunătățește climatul la locul de muncă. Semnificația acestor efecte variază, tocmai de aceea este la latitudinea antreprenorilor să decidă, de la caz la caz, care este cea mai bună strategie salarială. Cu alte cuvinte, teoria salariului de eficiență spune că tocmai interesul antreprenorului (după profit) îl determină pe acesta să urce salariile. Ca pagubă colaterală apare șomajul. De fapt, tocmai de aici a început teoria – economiștii au încercat să explice șomajul și au descoperit că unele firme dau salarii peste nivelul de echilibru. Și acum să o zicem pe românește ca să înțeleagă toată lumea. Vedeți, salariul de eficiență este ca o cană de ceai fierbinte oferită muncitorului care a înghețat la reparația drumului. Îl ajută să fie mai vioi. Dar asta nu înseamnă – așa cum au înțeles socialiștii noștri – că este bine să oferi o cană de ceai fierbinte tuturor și întotdeauna; și că statul ar trebui să ofere această cană de ceai obligatoriu. Nici vorbă! Unora poate nu le place ceaiul, vara nu are deloc sens să faci așa ceva și oricum este absurd să obligi lumea să bea ceai.
Faptul că unii antreprenori decid creșterea salariilor peste nivelul productivității angajaților este în sine un pariu antreprenorial. Afaceristul crede că așa este mai bine, fiindcă s-a plictisit să tot recruteze personal nou și să-și schimbe salariații din 3 în 3 luni (poate fi vorba de un job de paznic, de exemplu). El crede că, în ansamblu, face niște economii: pe de o parte îi cresc nejustificat cheltuielile cu salariile, dar pe de altă parte îi scad cheltuielile de recrutare și per total iese pe plus, cu un profit mai mare. Viața s-ar putea să-i dea dreptate sau nu. Aceasta este soarta oricărei decizii antreprenoriale, ea se va încheia fie cu profit fie cu pierdere.
Carevasăzică salariul minim nu are nici o legătură cu teoria salariului de eficiență – alta decât șomajul pe care îl provoacă! Cel mult, cineva ar putea susține că, în calitatea sa de angajator, statul ar putea decide să mărească salariile bugetarilor mizând pe ideea că astfel face economii bugetare, întocmai precum un antreprenor. Dar vă rog să observați că:
– în acest caz nu este vorba de impunerea unui salariu minim în toată economia, ci doar acolo unde este statul angajator; deci teoria oricum nu ar justifica ce se întâmplă în prezent.
– statul nu este un antreprenor, el face pariuri cu banii contribuabililor și le pierde întotdeauna, tocmai fiindcă este foarte simplu să faci astfel de pariuri.
Să fim serioși, salariul minim este altă mâncare de pește. Anume o simplă interdicție decretată de stat de a angaja oameni sub o anumită remunerație. Nu poate nimeni să nege că salariul minim duce la creșterea șomajului, dar nu la creșterea șomajului doctorilor și a profesorilor, ci a muncitorilor necalificați și a tinerilor – adică tocmai a oamenilor pe care ipocriții de politicieni se prefac că vor să-i ajute.
Mai multe articole scrise de Bogdan Glăvan puteți citi pe logec.ro
Citiți mai multe despre salariul minim
Scrisoare deschisă a economiştilor: Salariul minim este distructiv, prohibitiv şi antisocial
Câți români primesc salariul minim pe economie
Cât este salariul minim în ţările din Europa
Ce înseamnă pentru angajatori majorarea salariului minim la 1.250 de lei
