Teorie bombă în privința Coronavirus: Cine ar fi vinovat de transmiterea acestei forme de gripă la om

O idee mai puțin ortodoxă circulă printre medicii chinezi care se îngrijesc de cei infectați de coronavirus: pangolinul ar fi vinovat de transmiterea acestei forme de gripă la om.

Totul a plecat de la faptul că epidemia de SARS, din 2002, care a implicat tot o tulpină de coronavirus, dar diferită de cea care face azi ravagii, a fost transmisă la oameni printr-un animal de mici dimensiuni numit civet. Bineînțeles, acest mamifer este considerat o delicatesă în China.

Până acum, se considera că liliecii sunt cei care au adus noua gripă în Wuhan, și, din mai multe cercetări și analize, a reieșit că tulpina coronavirusului care amenință acum omenirea era identică în proporţie de 96% cu cea găsită la lilieci.

Potrivit spuselor cercetătorului Arnaud Fontanet, de la prestigiosul Institut Pasteur (Franţa), de data aceasta boala nu a fost transmisă direct de la lilieci la oameni. Fontanet consideră că intermediarul a fost un mamifer, care aparţine familiei bursucilor.

Și așa a căzut năpasta pe capul pangolinilor, a căror carne este deosebit apreciată de chinezi.

Ipoteza pare, însă, să fie adevărată, pentru că, după testarea a peste 1.000 de mostre colectate de la diverse animale sălbatice, cercetătorii de la Universitatea de Agricultură South China au concluzionat că secvenţele genomice de viruşi găsite în pangolini sunt identice în proporţie de 99% cu cele descoperite la persoanele infectate cu noul coronavirus.

Coronavirusul din Wuhan a infectat, până acum,  31.000 de oameni şi a ucis peste 630 la nivel global, majoritatea cazurilor fiind în China.