Compania de electricitate japoneză Tokyo Electric Power (Tepco), operatorul centralei avariate de la Fukushima, a anunţat luni o reducere a salariilor personalului său pentru a-şi putea reduce cheltuielile şi pentru a plăti despăgubiri populaţiei afectate, informează AFP.
Veniturile anuale ale preşedintelui de onoare, ale preşedintelui director general şi ale altor membri ai conducerii vor fi reduse cu 50%, veniturile cadrelor intermediare cu 25% iar cele ale simplilor salariaţi cu 20%.
‘Vom aplica aceste reţineri din salarii din cauza sumelor pe care trebuie să le plătim în baza legii asupra indemnizaţiei care prevede acordarea de despăgubiri nucleare persoanelor afectate şi din cauza creşterii sumelor alocate pentru reconstruirea instalaţiilor electrice’, a explicat grupul într-un comunicat.
TEPCO va face astfel o economie anuală de 455 de milioane de euro.
‘Ne cerem sincer scuze populaţiei şi clienţilor noştri pentru îngrijorările şi inconvenientele provocate de accidentul de la Fukushima’, a dat asigurări compania de electricitate japoneză.
De la 11 martie, şase reactoare de la centrala Fukushima Daiichi sunt oprite şi echipe ale companiei încearcă să pună în aplicare sisteme fiabile pentru răcirea combustibilului pentru a se evita o agravare a situaţiei. Întreaga zonă aflată pe o rază de 20 de km în jurul centralei a fost evacuată, forţând populaţia să trăiască în tabere.
SURSA: Agerpres