Un val de comentarii apocaliptice străbate media vestică şi anunţă căderea iminentă a Europei Centrale şi de Est. Cât mit şi câtă realitate e în asta? Dacă privim recesiunea clară şi de minimum doi ani care se întrevede în zona euro, plus căderea „bancherului lumii“ ce s-a vrut Marea Britanie prin renunţarea la industria manufacturieră, cred că problemele Europei de Est sunt mult mai reduse. Iar procesul de convergenţă reală cu Vestul va continua. Şi atunci
Un val de comentarii apocaliptice străbate media vestică şi anunţă căderea iminentă a Europei Centrale şi de Est. Cât mit şi câtă realitate e în asta? Dacă privim recesiunea clară şi de minimum doi ani care se întrevede în zona euro, plus căderea „bancherului lumii“ ce s-a vrut Marea Britanie prin renunţarea la industria manufacturieră, cred că problemele Europei de Est sunt mult mai reduse. Iar procesul de convergenţă reală cu Vestul va continua. Şi atunci de ce atâta zgomot? Să fie asta un fel de terapie psihologică în grup, bazată pe parabola „caprei vecinului“?
E adevărat că avem lângă noi un stat în pericol de implozie (Ucraina), dar faptul este cauzat de factori specifici: haos politic, corupţie majoră şi mai ales supra-dependenţă de cărbune, minereu de fier şi oţel. E adevărat că în regiunea baltică bănci scandinave, şi în special din Suedia, au provocat un boom imobiliar şi economic ce poate fi asemănat cu „bula“ americană a preţurilor ce a explodat recent. Totuşi, restul Europei de Est este în mare parte stabil. Iar stabilitatea este dată de evoluţia economiei în ţări precum cele foste iugoslave şi, mai ales, în cele din grupul de la Visegrád, cărora li s-a alăturat de facto şi România.
Comparaţiile panicarde cu restul economiilor emergente de pe glob au ceva sprijin în realitate (marile deficite de cont curent), dar ignoră un lucru: atât în Asia de Sud-Est, cât şi în America Latină, crizele de la finele anilor ‘90 au făcut ca guvernele responsabile să sufle şi în iaurt în ceea ce priveşte acceptarea unei dezvoltări bazate prea mult pe volatilul capital din străinătate. Şi asta numai şi numai în absenţa apartenenţei la un bloc unitar cu forţa UE.
România poate intra în recesiune, însă numai în scenariul în care vom fi penultima ţară din lume – înaintea Chinei – unde să se întâmple aşa ceva, declaram cu luni în urmă. Anul acesta, economistul-şef al BNR, dl Lazea, a susţinut, în aceeaşi cheie, că „vom fi ultima ţară din UE care va intra în recesiune“. Cum aşa? Simplu: avem o elasticitate majoră faţă de baltici sau de ucraineni şi chiar faţă de cehi, slovaci şi maghiari – o economie diversificată relativ puternic şi o pondere redusă a exporturilor în PIB; adaug aici şi economia rurală de autoconsum, care ne face înapoiaţi în toate statisticile în vremuri bune, dar ne izolează în cele rele.
RBS a anunţat recent că îşi va sparge mega-banca cu picioare de lut într-o bancă „bună“ şi una „rea“, ultima cuprinzând operaţiunile din estul Europei. Pariez cu oricine că RBS – acum doar o bancă „stupidă“ – îşi va da seama că a inversat etichetele, dar va fi prea târziu. Ca în bancul cu doctorul beat în vreme de război: „Vestea rea e că v-am amputat piciorul sănătos din greşeală. Vestea bună e că piciorul celălalt, bănuit a fi cangrenat, e de fapt sănătos.“
Radu Limpede este co-managing partner al Initial Advisory