Grupul Teraplast, unul dintre cei mai mari procesatori de PVC din România, a finalizat procesul de achiziţie a pachetului de acţiuni reprezentând 50% din părţile sociale ale companiei producătoare de ţevi pentru apă şi gaz Politub.
Astfel, prin operarea la 11 octombrie 2017 a transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, Teraplast are o participaţie de 99,99% din capitalul social Politub, iar Terasteel S.A. o participaţie de 00,01%. Anterior achiziţiei, Teraplast deţinea 50% din acţiunile Politub SA, iar odată cu finalizarea procesului de achiziţie a restului de acţiuni, grupul Teraplast dobândeşte control unic asupra societăţii Politub SA.
„Preluarea integrală a companiei Politub este un pas important în dezvoltarea grupului Teraplast, în sensul consolidării poziţiei noastre de jucător cheie pe piaţa construcţiilor şi instalaţiilor. Odată cu această achiziţie portofoliul nostru este completat de produse complementare, având astfel posibilitatea de a oferi soluţii diversificate partenerilor noştri. Suntem încrezători că prin dezvoltarea acestui segment de produse, grupul Teraplast va trece într-o nouă etapă de evoluţie”, a declarat Mirela Pop, director general Teraplast.
Politub produce tuburi şi ţevi PE, de medie şi înaltă densitate pentru reţelele de transport şi distribuţie a apei, gazelor naturale, pentru telecomunicaţii, canalizări sau irigaţii. Compania produce de asemenea fitinguri din segmente de ţevi PE şi tuburi din polietilenă cu pereţi structuraţi.
Fabrica de ţevi polietilenă (Politub) are o capacitate anuală de producţie de peste 10.000 tone şi este localizată în Parcul Industrial Teraplast Bistriţa.
Cu o tradiţie de 120 de ani, Grupul Teraplast este unul dintre cei mai mari procesatori de PVC din România şi unul dintre cei mai importanţi producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor.
În perioada 2007-2014, Grupul Teraplast a investit peste 260 de milioane de lei în dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie şi în extinderea portofoliului de produse, iar începând din 2 iulie 2008 Teraplast este listată la Bursă de Valori Bucureşti, sub simbolul TRP.