“Consiliul de Administraţie al societăţii TeraPlast informează acţionarii şi potenţialii investitori cu privire la faptul că TeraPlast a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de părţi sociale cu Dragoş Irimescu pentru achiziţia unui pachet de 7% din capitalul social al Depaco. Achiziţia acestui pachet vine după ce, tot în 2017, grupul a încheiat acorduri pentru achiziţionarea unei participaţii de 60% în Depaco, al doilea jucător de pe piaţa de ţiglă metalică, prin brandul Wetterbest”, se arată în document.
Achiziţia pachetului de părţi sociale este condiţionată de obţinerea avizului favorabil din partea Consiliului Concurenţei cu privire la dobândirea controlului ce va fi exercitat de către TeraPlast asupra Depaco.
Business-ul Depaco a înregistrat o creştere peste 45%, în primele nouă luni din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din 2016.
Grupul Teraplast rulează o cifră de afaceri anuală de peste 400 de milioane de lei. Începând din 2 iulie 2008 cea mai mare companie din Grup – Teraplast este listată la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul TRP.