Peste 80 la sută din parcelele agricole din România sunt "la limita încărcăturii" cu nitraţi, susţine directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Dorel Benu, potrivit căruia nu există, însă, "pericol de poluare" din această cauză.
Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Dorel Benu, a declarat, sâmbătă, la Reghin, la o conferinţă de instruire şi informare privind exerciţiul financiar bugetar 2014-2020, că 80 la sută din parcelele agricole din România sunt la limita încărcăturii cu nitraţi, atrăgând atenţia celor peste o sută de fermieri prezenţi să aibă grijă în ceea ce priveşte fertilizarea solului.
"E un avertisment din partea mea. Studiind harta cu studiile pedologice din ultimii ani, vedem că peste 80 la sută din parcelele agricole din România sunt la limita încărcăturii cu nitraţi şi trebuie verificat în fiecare an, de câte ori mergem la controlul pe teren, modul de administrare a îngrăşămintelor şi de gestionare a cerinţelor minime. Concret, asta înseamnă inclusiv aportul de la gunoiul de grajd, de nitraţi în sol. Asta înseamnă o bună şi atentă gestionare a platformelor de gunoi, încărcătura pentru grajd pe care o au în gospodării să fie pentru numărul de capete pe care le au, perioada de administrare a gunoiului de grajd, grijă faţă de sursele de apă atunci când se administrează îngrăşăminte chimice cu azot foarte aproape de sursele de apă, pentru zonele în pantă. Sunt foarte multe condiţii pe care colegii mei le au într-un raport de control şi pe care le verifică de câte ori au ocazia", a spus Benu, citat de mediafax.ro.
Potrivit şefului APIA, fermierii trebuie să fie conştienţi că în anumite perioade ale anului nu trebuie să împrăştie îngrăşăminte chimice pe terenuri, respectiv primăvara, la topirea zăpezilor, sau atunci când sunt ploi abundente. Benu a afirmat că ultimul control a avut loc săptămâna trecută la două ferme foarte mari, care "ştiu să îşi gestioneze asemenea probleme" şi la care exista un plan de fertilizare, rezultatele controlului fiind bune. "Sunt însă şi fermieri care au între un hectar şi 15 hectare şi pe care de acum încolo trebuie să avem grijă să îi informăm. Suntem la limită, la cea superioară. Dar aşa e în toată Europa", a spus Benu.
Ela precizat că în întreaga Europa s-a impus controlul parcelelor cu privire la "impactul la nitraţi şi nitriţi", întrucât "agricultura a fost acuzată că este un poluator". Şeful APIA a spus, totodată, că nu există riscuri din cauza încărcăturii mari cu nitraţi a solulului, şi nici "pericol de poluare".
Sursa: mediafax.ro