Comisia Europeană: Nouă state membre UE, inclusiv România, primesc sprijin tehnic
Comisia Europeană a anunțat că nouă state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, vor beneficia de sprijin tehnic pentru pregătirea planurilor naționale de punere în aplicare (PNP) a Pactului privind migrația și azilul.
Alături de România, Belgia, Cehia, Germania, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia și Portugalia au solicitat acest sprijin, care va fi oferit prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic (IST).
În ce constă acest sprijin tehnic?
Sprijinul tehnic oferit va include consultanță de specialitate și asistență din partea experților, care va fi disponibilă pentru aceste state până la sfârșitul lunii noiembrie 2024.
În urma adoptării Planului comun de punere în aplicare (PCP) la 12 iunie 2024, Comisia Europeană a lansat o cerere de propuneri IST specifică pentru a sprijini statele membre în pregătirea PNP-urilor lor. Aceste planuri trebuie prezentate până la începutul lunii decembrie 2024.
„Comisia va oferi, începând de astăzi, sprijin adaptat și consultanță de specialitate pentru nouă state membre, prin intermediul Instrumentului de sprijin tehnic (IST). Acest sprijin va ajuta statele membre respective să își pregătească planurile naționale de punere în aplicare (PNP), care trebuie prezentate până la începutul lunii decembrie 2024”, anunță joi CE.
Experții vor oferi consiliere privind adaptarea cadrelor juridice naționale, actualizarea legislației și revizuirea proceselor administrative și judiciare. De asemenea, vor ajuta la evaluarea necesităților în materie de personal, formare, infrastructură și tehnologie informațională, precum și la estimarea costurilor asociate și achizițiilor necesare.
Scopul acestui sprijin este de a asigura că statele membre își vor putea întocmi și prezenta planurile naționale în mod eficient și în conformitate cu PCP.
Rolul Instrumentului de sprijin tehnic (IST)
IST este un instrument al Uniunii Europene care furnizează expertiză personalizată autorităților statelor membre. Acesta este disponibil prin cereri anuale de propuneri, precum și prin cereri specifice pentru nevoi emergente. IST oferă acces la consiliere strategică și tehnică, studii de evaluare a nevoilor de reformă, cursuri de formare și misiuni ale experților în statele membre solicitante, precizează Comisia Europeană.
Prin acest demers, Uniunea Europeană își propune să faciliteze implementarea Pactului privind migrația și azilul, asigurând o abordare unitară și eficientă în gestionarea fluxurilor migratorii și asigurarea unui cadru adecvat pentru azil în statele membre.