Termene prelungite la obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

Guvernul a decis miercuri, prin aprobarea unei ordonanţe privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative, prelungirea unor termene prevăzute de OUG 91/ 2014 referitoare la obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, informează Biroul de presă al Executivului.

Conform sursei citate, "măsura a fost luată având în vedere faptul că identificarea celor mai bune soluţii tehnice de implementare a aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic, precum şi a procedurii de supraveghere şi monitorizare a funcţionării acestora, necesită o perioadă mai lungă pentru documentare şi alegerea soluţiilor legislative". 

Astfel, unele termene se prelungesc cu câte şase luni, respectiv: autorizarea de către comisie numai a aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, începând cu data de 1 aprilie 2016; interzicerea comercializării aparatelor de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal începând cu data de 1 iulie 2016; obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili începând cu data de 1 octombrie 2016; obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii, începând cu data de 1 ianuarie 2017; obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici, începând cu data de 1 mai 2017.

AGERPRES