Termenul de rambursare a plăţilor pentru proiectele de dezvoltare rurală nu va fi prelungit

România nu a obţinut prelungirea termenului de rambursare a plăţilor pentru proiectele de dezvoltare rurală PNDR 2007-2013, deşi 16 state au susţinut solicitarea României în cadrul reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit, care a avut loc marţi la Luxemburg.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a reiterat cererea României de a extinde cu şase luni termenul de rambursare a plăţilor pentru proiectele de dezvoltare rurală PNDR 2007-2013, solicitare susţinută de 16 state membre ale UE, însă modificarea actelor juridice europene au nevoie şi de acceptul Consiliului şi Parlamentului European. 

"Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a explicat că procedura legislativă nu ar permite Comisiei Europene modificarea actelor juridice europene şi că ar fi nevoie de acceptul Consiliului şi Parlamentului European", se arată în comunicatul MADR. 

Pe de altă parte, în cadrul reuniunii s-a ajuns la un acord general pentru regulamentul privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice necesar pentru a fi demarate negocierile cu Parlamentul European. 

Alte subiecte de interes de pe agenda reuniunii au fost prezentarea de către Comisia Europeană a rapoartelor sale privind indicarea obligatorie a ţării de origine sau a locului de provenienţă a laptelui, altor tipuri de carne decât cea de vită, porc, oaie, capră şi de pasăre şi a alimentelor neprelucrate, a alimentului dintr-un singur ingredient şi a ingredientelor care reprezintă peste 50% dintr-un aliment. Majoritatea delegaţiilor au exprimat interesul de a continua dezbaterile pe această temă cu toate că rapoartele indică faptul că o astfel de cerinţă obligatorie va genera costuri suplimentare. 

În data de 16 iunie 2015, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, şi secretarul de stat, George Turtoi, au participat la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit care a avut loc la Luxemburg. 

Şeful MADR declara luni că România ar putea salva de la dezangajare circa 400 de milioane de euro dacă va obţine prelungirea cu şase luni a termenului de rambursare a plăţilor în cazul proiectelor derulate cu fonduri europene, în condiţiile în care au fost reziliate proiecte importante în ultima perioadă din lipsa capacităţii de cofinanţare a beneficiarilor. 

Potrivit directorului general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, David Eugen Popescu, valoarea proiectelor reziliate la iniţiativa beneficiarilor de fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2017 – 2013 din cauza lipsei de cofinanţare se apropie de un miliard de euro, dintr-un total de 1,2 miliarde de euro. 

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, a fost notificat în data de 20 aprilie de către ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, cu privire la interesul României ca termenul de rambursare a plăţilor în cazul proiectelor derulate cu fonduri europene prin PNDR 2007 – 2013 să fie prelungit cu şase luni, după data de 31 decembrie 2015. 

Proiectele de investiţii realizate prin intermediul fondurilor europene alocate agriculturii româneşti în exerciţiul financiar 2007-2013 mai pot fi implementate până la finele acestui an, după regula n+2. 

Plăţile totale efectuate până în prezent din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013 au depăşit 7,6 miliarde de euro pentru proiecte de investiţii şi pentru decontarea plăţilor directe către fermieri, iar România a ajuns la un grad de absorbţie a fondurilor europene acordate pentru agricultură şi dezvoltare rurală de peste 85%. 

Valoarea totală a PNDR 2007 – 2013 a fost de 9,32 miliarde de euro, din care 6,14 miliarde de euro au fost alocaţi proiectelor de investiţii prin 12 măsuri şi trei scheme de stat, iar 3,18 miliarde de euro pentru plăţi directe prin patru măsuri. 

AGERPRES