Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) va fi obligat să soluţioneze, pe fond, orice contestaţie depusă la o licitaţie de achiziţii publice în termen de 20 de zile de la data primirii dosarului achiziţiei publice sau al concesiunii şi a celorlalte documente necesare, reiese din proiectul de Lege privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de concesiune şi pentru organizarea şi funcţionarea CNSC.
Termenul se reduce la 10 zile în situaţia 'incidenţei unei excepţii care împiedică analiza pe fond a contestaţiei', se arată în proiect. În plus, în cazuri temeinic justificate, termenul de soluţionare a contestaţiei poate fi prelungit cu 10 zile.
'Nerespectarea cu vinovăţie a termenului de soluţionare a contestaţiei constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform legii', se menţionează în textul legii.
Consiliul poate suspenda procedura de soluţionare a contestaţiei în situaţia în care aceasta depinde în tot sau în parte de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, sau când s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul atacat de contestator.
'Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei produce efecte până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza care a provocat suspendarea. Consiliul poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză', se mai subliniază în proiectul de lege.
În plus, suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei întrerupe curgerea termenului de soluţionare prevăzut de lege, iar de la reluarea soluţionării va curge un nou termen.
Proiectul de lege a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi supus dezbaterii.
SURSA: Agerpres