Potrivit unor estimări independente privind creşterea industriei, terminalele de plată NFC la nivel global ar putea ajunge la 43,4 milioane de unităţi până în 2017, ceea ce dovedeşte potenţialul foarte mare al segmentului de plăţi contactless.
Furnizorii de servicii wireless şi producătorii de telefonie mobilă investesc în dezvoltarea de noi tehnologii, precum Near Field Communication (NFC), care să permită plăţi contactless.
MasterCard PayPass a devenit tehnologia contactless preferată de comercianţi, prin intermediul parteneriatelor, noilor terminale şi al dezvoltării telefoanelor mobile compatibile cu tehnologia NFC. Parteneriatele cu comercianţii au ajutat reţeaua de plată contactless PayPass să crească la peste 500.000 de locaţii acceptatoare în 41 de ţări.
MasterCard şi-a consolidat poziţia de lider în plăţi mobile, anunţând două noi parteneriate cu T-Mobile şi Orange, în Polonia. Aceste parteneriate confirmă tendinţa furnizorilor de telecomunicaţii mobile de a dezvolta opţiuni de plăţi contactless pentru clienţii lor şi confirmă statutul MasterCard de partener predilect al industriei de telecomunicaţii mobile.
„2012 a fost până acum un an semnificativ pentru MasterCard, în care am acordat o mare importanţă parteneriatelor cu furnizorii de servicii de telecomunicaţii din toată lumea”, a declarat Jorn Lambert, Director Emerging Payments, MasterCard Europe.
Parteneriatele cele mai importante din 2012 includ:
T-Mobile şi MasterCard au anunţat că vor oferi clienţilor posibilitatea de a efectua plăţi mobile bazate pe tehnologia NFC, în Polonia, începând cu 29 octombrie. Serviciul va fi lansat împreună cu patru bănci şi va fi disponibil ca parte din MyWallet. Noul proiect reprezintă una dintre primele soluţii comerciale implementate în Europa şi permite integrarea tuturor funcţionalităţilor cardurilor de debit şi credit, precum şi a altor servicii, pe telefon.
MasterCard, Orange Polonia şi mBank au anunţat că vor introduce Orange Cash în Polonia, începând cu luna noiembrie 2012. Consumatorii polonezi vor putea să facă plăţi rapide, confortabile şi sigure cu smartphone-ul peste tot unde MasterCard PayPass este acceptat.
Vodafone Italia şi MasterCard au lansat Smart Pass NFC, un nou sistem de plată integrat în telefon. Având ca punct de pornire Milano, faza experimentală a proiectului permite consumatorilor să cumpere bunuri şi servicii cu telefoane smart echipate cu MasterCard PayPass, la terminalele acceptatoare.
MasterCard şi NTT DOCOMO, INC., compania lider din Japonia pe segmentul operatorilor mobili şi al furnizorilor de servicii integrate centrate pe mobilitate, a selectat MasterCard drept partener pentru a dezvolta opţiuni de plăţi contactless pentru consumatorii japonezi. Colaborarea va conecta reţeaua de plăţi naţionale a DOCOMO la nivel mondial, permiţând clienţilor care fac plăţi mobile prin sistemul iD cu telefoane smart compatibile să plătească şi în afara Japoniei, oriunde este acceptat MasterCard PayPass.
Turkcell şi MasterCard au lansat unul dintre cele mai avansate portofele mobile din lume – Turkcell Wallet – în parteneriat cu 14 bănci din Turcia, combinând multiple soluţii pe o singură platformă de comerţ electronic şi de plată, care este compatibilă cu toate telefoanele mobile. Turkcell Wallet integrează mai multe servicii: plăţi mobile, mobile banking şi programe de loialitate pe telefoanele mobile.
MasterCard şi Everything Everywhere, cea mai mare companie de telecomunicaţii din Marea Britanie, au anunţat un parteneriat exclusiv, pe o perioadă de 5 ani, pentru a oferi soluţii de plată mobile şi digitale celor 27 de milioane de clienţi Everything Everywhere din Marea Britanie.
MasterCard şi Deutsche Telekom au anunţat un parteneriat în Europa, ce permite consumatorilor să îşi folosească telefoanele mobile ca mijloace confortabile şi sigure de plată. Scopul parteneriatului este să facă posibilă plata cu telefonul mobil pentru cele 93 de milioane de clienţi Telekom din Europa.