Termoelectrica va intra în faliment până în martie 2011, după ce activele viabile, precum Electrocentrale Paroşeni, vor fi scoase din companie, ca persoane juridice, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Adriean Videanu.
Printre alte active viabile ale Termoelectrica se numără centralele Galaţi, Brăila, Borzesti şi ELCEN Bucureşti.
Videanu a mai arătat că există semnale că Electrocentrale Bucureşti va trece pe profit până la finalul anului, iar în cazul Companiei Naţionale a Huilei va fi derulat un proces de rentabilizare după adoptarea, la nivelul Comisiei Europene, a noului regulament legat de subvenţia pentru huilă.
Guvernul s-a angajat în faţa FMI şi CE să înceapă procedurile de privatizare sau închidere pentru Termoelectrica.
SURSA: Mediafax