Termoenergetica începe probele la cald. Când dă drumul la căldură în Capitală

calorifer

SURSA FOTO: Dreamstime

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. a anunțat data la care vor fi demarate probele la cald în sezonul 2023-2024. Totodată, a anunțat și când se va da drumul la căldură în Capitală.

Termoenergetica Bucureşti începe probele la cald în noaptea de 17 spre 18 octombrie

Termoenergetica Bucureşti a anunțat că va demara „probele la cald” în capitală, pentru sezonul 2023-2024. Ele vor fi realizate mai ales pe timpul nopții. Prima astfel de probă va avea loc chiar în această noapte. Instituția anunță și că, la solicitarea asociaţiilor de proprietari, furnizarea de căldură poate fi amânată.

„Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi starea de degradare a conductelor, precum şi lucrările din şantiere, aflate în diferite stadii de execuţie, în toate sectoarele Municipiului Bucureşti”, a transmis, marţi, compania.

CMTEB a oferit și lămuriri importante cu privire la momentul în care locuitorii Capitalei vor avea parte de căldură.

Conform sursei citate, se are în vedere prognoza meteorologică pentru perioada următoare. Aceasta indică temperaturi scăzute în timpul nopții și temperaturi ridicate în timpul zilei. De aceea se preconizează că probele vor avea loc, în principal, pe timp de noapte.

„Este important de subliniat faptul că, în sezonul rece vor fi continuate doar acele lucrări pentru care pot fi realizate provizorate, astfel încât furnizarea agentului termic pentru căldură către clienţi, să nu fie afectată. Probele la cald, prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare, se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire”, aflăm, din comunicatul de presă al companiei.

Tot aici, bucureștenii sunt informați că aceste probe sunt derulate pentru a verifica funcţionalitatea traseelor de alimentare de la sursa de producere a agentului termic până la consumator.

CMTEB explică în ce condiții vor primi locuitorii Capitalei căldură

Compania anunță că, potrivit legii, bucureștenii vor primi căldură atunci când, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-06.00, vor fi înregistrate temperaturi medii de „+10º C sau mai mici”.

„Vă reamintim că începerea furnizării agentului termic pentru încălzire, se va face potrivit prevederilor articolului 117 din H.G. Nr. 425/1994, modificată prin H.G. Nr.337/2018, respectiv: «începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-06.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici»”, a mai menţionat Termoenergetica.

CMTEB anunță cu această ocazie că asociaţiile de proprietari trebuie să asigure buna stare de funcționare a instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică).

Totodată, compania a precizat că au fost deja înregistrate cererei de furnizare a căldurii. Se pare că anumite școli și cămine de bătrâni primesc deja căldură.

„Precizăm faptul că instituţia noastră a început deja furnizarea căldurii la cerere către spitalele, şcolile, grădiniţele, căminele de bătrâni, precum şi către celelalte instituţii care au solicitat acest lucru. Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro”, se mai aratăm în comunicatul citat.