Un francez plănuia atentate înaintea şi în timpul Campionatului European de Fotbal. Serviciile secrete din Ucraina, care l-au şi arestat, au dat publicităţii informaţia cu puţin timp înainte de începerea evenimentului.
Un eveniment sportiv în stare de alertă, un campionat marcat de ameninţarea terorismului. După atacurile din Paris, soldate anul trecut cu 130 de morţi şi alte câteva sute de răniţi, Campionatul European de Fotbal debutează în condiţii de securitate sporită. Cu toate acestea, nu există garanţia că nu vor avea loc şi incidente.
"Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a împedica orice atac terorist. Zero la sută măsuri de precauţie înseamnă 100% risc", a declarat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve.
La începutul acestei săptămâni, serviciile secrete ucrainene au anunţat că un cetăţean francez a fost arestat pe 21 mai la frontiera ucraineano-poloneză sub acuzaţia de terorism. Francezul se afla în vizorul serviciilor încă din decembrie anul trecut, când susţinea că luptă voluntar în estul Ucrainei. Intrat în contact cu grupări armate ilegale, era interesat să cumpere explozibili.
"Am putut să împiedicăm 15 atacuri teroriste plănuite în Franţa în perioada Campionatului European de fotbal" a declarat Vasil Griţak, şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei.
Conform autorităţilor din Ucraina, aresenalul conţinea cinci arme Kalaşnikov, peste 5000 de muniţii, două lansatoare de grenade antitanc şi 125 de kilograme de TNT. La interogatoriu francezul a susţinut că intenţiona să-şi exprime opoziţia faţă de răspândirea islamului şi faţă de politica ţării sale în domeniul migraţiei. Atacate urmau să fie lăcaşuri de cult şi clădiri administrative.
Tânărul în vârstă de 25 de ani, angajat al unei ferme, nu are antecedente. Din locuinţa sa aflată într-un sătuc în estul Franţei a fost confiscat un tricou cu emblema unei grupări de extremă dreapta. Aflat în custodia poliţiei ucrainene, el urmează să fie extrădat în Franţa.
Totul pentru siguranţă
Peste 90.000 de poliţişti, dintre care 13.000 numai la Paris, vor avea misiunea de a reduce riscul comiterii unor atacuri pe cele 10 stadioane unde vor avea loc meciurile, în perimetrul acestora şi în locurile în care vor putea fi vizionate partidele de fotbal. Pe lângă pericolul atentatelor, o altă problemă o reprezintă huliganii, care vor încerca să intre cu miile pe teritoriul Franţei.
În timp ce stadioanele sunt relativ bine securizate, punctele în care vor sărbători zilnic aproximativ 100.000 de suporteri, ca de exemplu sub Turnul Eiffel, rămân vulnerabile. "Securitatea va fi maximă. Este obligaţia statului să-i protejeze pe cei care vor participa la campionat", a afirmat preşedintele Francois Hollande. Campionatul va fi "replica potrivită" la "oroarea", "teama" şi "tentativa de scindare" comise de către extremişti prin atentatele de la Paris şi Bruxelles.