Retailerul britanic Tesco raportează cele mai slabe rezultate din istorie. Cel mai mare lanţ de supermarketuri are pierderi de 6,4 miliarde de lire sterline. Dave Lewis, directorul executiv al companiei, a descris aceste pierderi ca fiind „semnificative”. Potrivit unor analişti, Tesco analizează închiderea altor 200 de magazine, scrie The Guardian.
Dave Lewis, actual CEO Tesco a insistat că retailerul britanic s-a aflat pe drumul spre recuperare după un an 2014 greu, în care a suferit un scandal de contabilitate de 263 miliane de lire sterline și plecarea fostului director executiv, Philip Clarke, în urma scăderii vânzărilor și profiturilor.
"Acest pacient este în regulă … Treaba noastră este să-i permintem să fie sănătos. Nu este nimic critic în ce priveşte finanțele", a spus el.
Mai rău decât era de așteptat, în 28 februarie Tesco a anunţat că renunţă la aproape 5.000 de locuri de muncă din Marea Britanie, precum și mai mult de 4.000 de joburi la diviziile de peste hotare ale grupului. Alte 2.500 de locuri de muncă s-au pierdut odată cu închiderea a 43 de magazine Tesco la începutul acestei luni.
După ani de creștere în Marea Britanie, Tesco a suferit cinci avertizari de profit anul trecut în condiţiile în care analiştii au spus că grupul a deschis prea multe magazine mari, şi a lăsat prețurile să crescă.
Toate supermarket-urile sunt sub presiune, pe măsură ce cumpărătorii se mută pe Internet, magazinele locale mici si discounterii, cum ar fi Aldi și Lidl fiind afectate, dar Tesco a fost cel mai greu lovit, în principal din cauza dimensiunii sale. Dave Lewis, care nu a condus un retailer înainte de a veni la Tesco, a fost adus pentru a oferi o abordare nouă.