Tesla investighează plângerile clienților. Gigantul auto a rechemat în service peste 1,8 milioane de vehicule din cauza unei probleme a capotei care ar putea crește riscul de accident.
Tesla a rechemat unele vehicule Model 3 2021-2024, Model S, Model X și Model Y 2020-2024. Decizia a fost luată deoarece ansamblul de blocare a capotei poate să nu detecteze o capotă descuiată, după ce aceasta a fost deschisă.
Tesla a rechemat unele vehicule
Astfel, capota deblocată se poate deschide complet atunci când vehiculul este în mișcare. Poate obstrucționa vederea șoferului și crescând probabilitatea unui accident.
Compania miliardarului Elon Musk nu are cunoștință de niciun accident, rănire sau deces legat de această problemă.
Potrivit WSJ, Tesla nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.
Compania a început să investigheze plângerile clienților
Compania a început să investigheze plângerile clienților cu privire la această problemă pe mașini Model 3 și Model Y din China pe 25 martie.
Până la jumătatea lunii aprilie, producătorul auto a identificat afecțiunea care afectează vehiculele din China. Este vorba despre o deformare a comutatorului de blocare.
Tesla a continuat să analizeze problema și a constatat că ratele de apariție erau mai mari în China decât în Europa și America de Nord.
National Highway Traffic Safety Administration a declarat că Tesla a lansat o actualizare gratuită a software-ului pentru a rezolva problema.
Potrivit sursei menționate, se așteaptă ca scrisorile de notificare a proprietarilor să fie trimise prin poștă pe 22 septembrie.
Compania a rechemat noul său pick-up futurist Cybertruck
Amintim că Tesla a rechemat luna trecută noul său pick-up futurist Cybertruck pentru a patra oară în SUA de când a fost pus în vânzare, la 30 noiembrie.
Decizia a fost luată pentru a remedia probleme cu piesele de finisare care se pot desprinde și cu ștergătoarele de parbriz din față care se pot defecta.
Musk va discuta cu boardul Tesla despre o investiţie de 5 miliarde de dolari în startupul de inteligenţă artificială xAI
Anterior, Elon Musk a informat că va discuta cu boardul Tesla despre o investiţie de 5 miliarde de dolari în startupul de inteligenţă artificială xAI.
Gigantul de vehicule din SUA încearcă să îşi mărească eforturile de a accelera dezvoltarea robotaxiului şi proiectul de conducere autonomă. Totuși, ambiţiosul proiect de conducere autonomă s-a confruntat cu numeroase obstacole tehnice şi legale în ultimii ani.
În momentul de față, producătorul auto îşi consolidează infrastructura AI pentru a pregăti modele pentru tehnologia autonomă a Tesla.