Gigantul Tesla pregătște lovitura anului în domeniul auto. Fabrica a decis să facă o achiziție de lux în Germania. Este vorba despre terenul pe care se va înălța noua fabrică din Berlin a firmei.
Conducerea Tesla a aprobat achiziţionarea unei parcele de 300 de hectare în apropiere de Berlin, unde producătorul de vehicule electrice intenţionează să construiască o fabrică, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al landului Brandenburg, Florian Engels, transmit DPA şi Reuters.
Tesla, achiziția anului
Autorităţile din landul Brandenburg au stabilit preţul proprietăţii din Gruenheide, situată la sud-est de Berlin, la 41 milioane de euro (45,6 milioane de dolari). La noua unitate ar urma să fie create până la 7.000 de locuri de muncă.
Compania intenţionează să producă anual până la 500.000 de vehicule Model 3 şi Model Y, din iulie 2021.
Sâmbătă, aproximativ 250 de localnici au ieşit pe străzi pentru a protesta din cauza temerilor că fabrica Tesla va pune în pericol alimentarea cu apă şi viaţa sălbatică în pădurea din apropiere.
Conform presei germane, Tesla intenţionează să investească până la patru miliarde de euro (4,41 miliarde de dolari) în prima sa unitate din Europa.
Tesla era de mult timp în căutarea unei locaţii în Germania – cea mai mare piaţă auto europeană – pentru construcţia unei fabrici numite „Gigafactory”, conform Agerpres.