Guvernul indonezian este în discuţii preliminare cu producătorul american de vehicule electrice Tesla privind o potenţială investiţie în statul din sud-estul Asiei, un producător major de nichel, a anunţat luni un oficial de la Jakarta, transmite Reuters.
Indonezia a oprit exporturile de zăcăminte de nichel neprocesat pentru a sprijini investiţiile în industriile sale interne.
”Discuţii în stadiu preliminar”
Ayodhia Kalake, oficial de rang înalt în Ministerul pentru Coordonarea Investiţiilor, a declarat că Tesla a ajuns la un acord neoficial cu Executivul privind o societate mixtă.
„Discuţiile sunt în stadiu preliminar şi încă nu există detalii. Sunt necesare negocieri suplimentare cu Tesla”, a spus Ayodhia, adăugând că Indonezia acordă subvenţii la investiţiile în vehiculele electrice.
Oficialii Tesla nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a confirma informaţia.
Tesla vrea să-şi majoreze producţia de camioane şi maşini electrice iar şeful companiei, Elon Musk, le-a cerut anul acesta minerilor să producă mai mult nichel, un component cheie pentru fabricarea bateriilor pentru vehicule electrice.
Livrările Tesla în trimestrul trei din 2020 au depăşit estimările analiştilor de pe Wall Street, datorită cererii mai ridicate pentru sedanul Model 3, şi a redresării cererii pe plan global pentru modelele companiei.
Compania a anunţat vineri că în perioada iulie-septembrie 2020 a vândut 139.300 de SUV-uri şi sedanuri, un avans de 44% faţă de perioada similară din 2019, când a livrat 97.000 de unităţi.
Al cincilea trimestru profitabil consecutiv
Conform datelor Refinitiv, analiştii se aşteptau ca producătorul american de vehicule electrice să vândă 134.720 de unităţi.
De precizat că livrările Tesla în trimestrul trei din 2020 au depăşit estimările analiştilor de pe Wall Street, datorită cererii mai ridicate pentru sedanul Model 3, şi a redresării cererii pe plan global pentru modelele companiei.
Compania a anunţat vineri că în perioada iulie-septembrie 2020 a vândut 139.300 de SUV-uri şi sedanuri, un avans de 44% faţă de perioada similară din 2019, când a livrat 97.000 de unităţi.
Conform datelor Refinitiv, analiştii se aşteptau ca producătorul american de vehicule electrice să vândă 134.720 de unităţi.
În primele nouă luni din acest an Tesla a livrat 318.000 vehicule, în timp ce ţinta companiei este de o jumătate de milion de livrări în 2020.
Tesla ar putea raporta al cincilea trimestru profitabil consecutiv, când va anunţa rezultatele financiare din trimestrul trei din 2020, luna aceasta.